
- redactia
- 0 comentarii
- 5035 Vizualizări
Preşedintele SUA, Donald Trump, escortat de o poliţistă mureşeană!
26 septembrie 2018Mureşeanca Nemes Katalin-Dalma, ofiţer de securitate la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) din New York, a publicat luni, 25 septembrie, pe pagina sa de Facebook, o fotografie în care apare la aproximativ un metru de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
Fotografia a fost realizată la sediul ONU şi o prezintă pe Nemes Katalin-Dalma, fostă poliţistă în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în timp ce îl escortează pe preşedintele SUA, prezent la lucrările Adunării Generale a ONU. Totodată, Nemes Katalin-Dalma a stat în preajma lui Donald Trump şi în timp ce acesta îşi rostea discursul în faţa principalilor lideri ai lumii, prezenţi la Adunarea Generală a ONU.
În portofoliul de întâlniri cu şefi de state al mureşencei care lucrează pentru Organizaţia Naţiunilor Unite din martie 2017, se află şi o întâlnire cu preşedintele României, Klaus Iohannis, escortat la un eveniment găzduit la sediul ONU din New York, în luna septembrie a anului trecut. Momentul a fost, de asemenea, imortalizat într-o fotografie, făcută publică pe reţeaua de socializare Facebook în data de 21 septembrie 2017.
Alex TOTH
- Etichete:
- nemes katalin dalma onu donald trump
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu