
- mihai.veres
- 0 comentarii
- 116 Vizualizări
O săptămână în ring la Sala Sporturilor
3 septembrie 2015Sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş va găzdui cea de-a IX-a ediţie a Cupei Municipiului la box. La competiție sunt așteptați boxeri de la majoritatea cluburilor din țară, preconizându-se ca această ediție să înregistreze un record de participare, numărul celor anunțați fiind de peste 40 de sportivi. Evenimentul este organizat de Clubul RingBox Târgu-Mureș, cu sprijinul Primăriei Târgu-Mureş și este o prefață a Campionatului Naţional de Seniori, o adevărată sărbătoare a boxului. Așadar, ringul va rămâne montat pentru competiția care se va desfăşura în premieră la Târgu-Mureș, începând de duminică, 6 septembrie, tot cu începere de la ora 17.00, până joi, 10 septembrie, în funcție de numărul pugiliștilor înscriși. Acest eveniment este organizat de Federaţia Română de Box, în colaborare cu Clubul RingBox şi Primăria Târgu-Mureş.
Numele cele mai grele ale boxului românesc
Evident, având în vedere importanța competiției, fiind vorba de cel mai mare eveniment pugilistic pe plan național, la acesta vor fi prezenți cei mai importanți reprezentanți ai boxului românesc. Șeful brigăzii de arbitri va fi fostul campion mondial Adrian Diaconu. De asemenea, pentru ziua de marți, 8 septembrie, de la ora 14.00 este programată o ședință a Biroului Federal al Federației Române de Box, la care va fi prezent și președintele forului național, Leonard Dorin Doroftei, la rândul său fost campion mondial la profesioniști.
Clubul gazdă, pregătit de Daniel Ghircă, care este și președintele clubului mureșean, va avea la start trei boxeri. Aceștia sunt, în ordinea categoriilor de greutate: Lucian Tîmpu, la categoria 56 kilograme, Fülöp Csaba (60 kg) și Cristian Feher (75 kg).
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu