
- admin
- 0 comentarii
- 92 Vizualizări
Sony Pictures lansează Codul lui Da Vinci
31 decembrie 1999Casa de producţie Sony Pictures Entertainment a anunţat, luni după-amiază, că intenţionează să lanseze mult-aşteptata peliculă "Codul lui Da Vinci" potrivit planului iniţial, în ciuda noii controverse privind drepturile de copyright asupra romanului lui Dan Brown.
"Procesul demarat în acest caz nu se referă la filmul nostru, ci strict la roman. Noi intenţionăm să ne continuăm planurile în conformitate cu calendarul stabilit", a declarat Jim Kelly, viepreşedinte al departamentului pentru comunicaţii, din cadrul companiei.
Potrivit site-ului Yahoo!News, scriitorii Michael Baigent şi Richard Leigh, autorii cărţii "Sângele sfânt şi Sfântul Graal", publicată în 1982, au intentat un proces în Londra împotriva editurii Random House Inc., afirmând că mare parte din lucrarea lor reprezintă baza romanului lui Brown.
"Codul lui Da Vinci" s-a vândut deja în peste 40 de milioane de copii în întreaga lume, fiind unul dintre cele mai bine vândute romane, în ultimii ani.
În cazul în care cei doi scriitori vor avea câştig de cauză, ei ar putea împiedica lansarea filmului "Codul lui Da Vinci", regizat de Ron Howard şi avându-l în rol principal pe Tom Hanks, care este programată să aibă loc pe 19 mai.
Potrivit sursei citate, ambele cărţi tratează teoria nedemonstrată, potrivit căreia Iisus s-a căsătorit cu Maria Magdalena şi au avut un copil, descendenţii lor trăind şi în prezent.
Cartea lui Brown a mai fost ţinta unui proces asemănător. În 2005, un judecător american din New York a hotărât însă că lucrarea nu încalcă drepturile de copyright ale cărţii "Fiica lui Dumnezeu", de Lewis Perdue, şi nici ale romanului "Legalitatea lui Da Vinci", scris de acelaşi autor şi publicat în 1983.
(Click News)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu