
- Erika Marginean
- 0 comentarii
- 104 Vizualizări
Coup de theatre în cazul poliţistului Cioacă
15 ianuarie 2013Cazul Cristian Cioacă ia o nouă întrosătură. Acesta este acuzat că şi-a ucis soţia, pe avocata Elodia Ghinescu, şi că a tranşat-o în apartamentul din Braşov în care locuiau în 2007. Judecătorii cer procurorilor să se asigure că fostul poliţist este în deplinătatea facultăţilor mintale.
Semne de boală psihică
Magistraţii Tribunalului Bucureşti spun că acesta dă toate semnele că suferă de o boală psihică, având impresia că toate organele de urmărire penală conspiră împotriva sa. „Teza conspiraţiei îndreptate împotriva sa pe care a încercat să o învedereze în faţa tribunalului apare ca fiind uşor fantezistă, inculpatul nefiind în măsură să dea nici cel mai vag indiciu cu privire la cine ar avea interes să-i însceneze ceva”, arată judecătorul George Matei în motivarea sentinţei sale, obţinute de Gândul.
Imaginea deformată a realităţii
„Analizând doctrina medicală de specialitate tribunalul identifică o serie întreagă de patologii ce au drept consecinţă crearea faţă de pacient a unei imagini deformate a realităţii, bolnavul trăind cu impresia că toată lumea îi doreşte răul şi conspiră împotriva sa, doreşte să-l ucidă etc. Tribunalul consideră că organele de urmărire penală trebuie să depună toate stăruinţele legale pentru a se asigura că se află în faţa unei persoane care este aptă să răspundă penal inclusiv din punct de vedere psihic”, se mai arată în motivarea sentinţei.
Sursa Gândul
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu