
- teodora.mindru
- 0 comentarii
- 174 Vizualizări
Bunicii, apreciaţi pentru cele mai creative lucrări
27 aprilie 2014Bunicii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Târgu-Mureş s-au întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, cu reprezentanţii Ligii „Filantropia Ortodoxă” în cadrul evenimentului „Poemele sufletului meu”. Cu această ocazie, şi-au prezentat propriile creaţii, poezii şi picturi, realizate cu dăruire şi meticulozitate. „În cadrul întâlnirilor lunare cu Liga „Filantropia Ortodoxă” a avut loc întrunirea cu tema „Poemele sufletului meu”. Întâlnirea am programat-o în urmă cu aproximativ o lună, timp în care câţiva rezidenţi din căminul nostru s-au pregătit pe măsură: unii au compus, alţii au recitat sau au pictat. Într-un cuvânt, şi-au adus aportul cu o parte din credinţa, iubirea, sufletul şi talentul lor, redând prin creaţiile realizate potenţialul propriu”, a precizat dr. Anca Florea, directoarea Căminului pentru Persoane Vârstnice din Târgu-Mureş.
Iată câteva exemple de compoziţii proprii:
„În chip umil, supus şi blând,
Venise Domnul pe pământ.
Fiindcă a dorit să mântuiască
Pierduta turma strămoşească” (Paulina Lozneanu)
„Ce eşti tu, de fapt, umile Caminante?
Nimic mai mult decât deşertăciunea
Ce a trecut din viaţă către moarte
Fără de timp, aş spune rugăciunea”(Alexandru Popa)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu