
- teodora.mindru
- 0 comentarii
- 500 Vizualizări
Aparatură medicală nouă la Clinica de Urologie a Spitalului Județean
15 decembrie 2015Managerul Spitalului Clinic Județean (SCJ) Mureș, dr. Dan Sîmpălean, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că la Clinica de Urologie se vor achiziționa, în perioada următoare, o serie de echipamente noi, printre acestea numărându-se truse de laparoscopie dar și dispozitive pentru efectuare de puncții, biopsie prostatică echoghidată.
Potrivit acestuia, săptămâna viitoare vor fi demarate și o serie de lucrări de renovare a spațiilor existente, având în vedere că majoritatea clădirilor în care funcționează clinicile SCJ Mureș sunt vechi și necesită reparații. Banii pentru renovarea clădirilor și pentru achiziționarea de aparatură medicală sunt atât din fonduri proprii ale unității medicale, dar și de la Consiliul Județean Mureș, în subordinea căruia se află Spitalul Clinic Județean Mureș.
„În ceea ce privește Clinica de Urologie, suntem în plin proces de dotare cu aparatură nouă. Săptămâna viitoare începem și lucrările de renovare a spațiilor existente. Și la nivelul Uniunii Europene se pune accent pe prevenție și atunci sperăm că măcar de două ori pe an să reușim să facem aceste screeninguri la Clinica de Urologie, dar dorim să le extindem și către alte secții, pentru că o afecțiune depistată la timp e mai ușor și mai ieftin de tratat. Ne dorim creșterea calității actului medical. La Urologie, este o echipă frumoasă. Suntem singura clinică din județ și pacienții care se adresează sunt din județele limitrofe. Trebuie să asigurăm servicii de calitate și să aducem lucruri noi în clinică. Momentan, sunt în curs de achiziție truse de laparoscopie, dispozitive pentru efectuare de puncții, biopsie prostatică echoghidată și renovăm blocul operator. Acum lucrăm la listele de investiții și împreună cu conducerea Consiliului Județean Mureș am stabilit să creștem un pic valoarea investițiilor în ceea ce privește aparatura medicală și renovarea clădirilor”, a declarat dr. Dan Sîmpălean.
Cât despre angajări, în luna ianuarie se vor scoate la concurs peste 100 de posturi de medici, asistenți medicali, brancardieri, personal tehnic, economic, de specialitate şi administrativ.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu