
- teodora.mindru
- 1 comentarii
- 192 Vizualizări
Premierul Dacian Cioloș, încântat de telemeaua de Ibănești. A gustat-o în timpul ședinței de guvern
16 martie 2016Premierul Dacian Cioloș a afirmat, miercuri, că România are trei produse alimentare protejate la nivel european, ultimul anunțat fiind telemeaua de Ibănești, aliment din care miniștrii au putut, de altfel, gusta în timpul ședinței de guvern, relatează AGERPRES.
„Vedeți pe masă câteva farfurii cu brânză telemea de Ibănești. Dacă săptămâna trecută am celebrat salamul de Sibiu ca indicație geografică protejată la nivel european, fiind al doilea produs protejat la nivel european, săptămâna aceasta îl avem și pe al treilea care a fost deja anunțat — e vorba de telemeaua de Ibănești. Ibănești e o comună de munte în județul Mureș. Doresc să-i felicit pentru că au avut această inițiativă, să își protejeze produsul. Cu siguranță sunt și alte produse, inclusiv brânzeturi, care sunt cel puțin la fel de bune ca și telemeaua de Ibănești, însă cei de acolo au luat inițiativa, au pregătit procedura și iată că, zilele acestea, Comisia Europeană a inclus telemeaua de Ibănești pe lista produselor cu denumire de origine protejată la nivel european”, le-a spus Cioloș miniștrilor, la începutul ședinței Executivului.
El a precizat că telemeaua de Ibănești este primul produs românesc cu denumire de origine protejată, care se produce pe un teritoriu delimitat și cu anumite condiții care sunt chiar mai stricte decât indicațiile geografice. Potrivit primului-ministru, în prezent, România are două produse cu indicație geografică și unul cu denumire de origine protejată.
Dacian Cioloș i-a cerut ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, să prezinte, în două săptămâni, în ședința de guvern, o notă care să informeze în legătură cu alte produse care au dosare în curs de elaborare pentru a fi protejate la nivel european.
După Magiunul de Topoloveni şi Salamul de Sibiu, Telemeaua de Ibăneşti este cel de-al treilea produs din România care primeşte recunoaştere şi protecţie la nivel european. Cererea României de a proteja Telemeaua de Ibăneşti prin conferirea titulaturii de produs cu denumire de origine protejată (DOP) a fost publicată în data de 10 ianuarie 2016, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Miticilor,deci le place branza muresenilor-dar investiitii pe aici -IOC.!!