
- teodora.mindru
- 0 comentarii
- 3544 Vizualizări
Cum va arăta admiterea din 2016 la UMF Târgu-Mureș
10 mai 2016Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu-Mureș organizează, în data de 25 iulie, examen de admitere, conform Regulamentului propriu, pentru programele de studii acreditate/autorizate de la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie.
Modalitatea de înscriere, calendarul de concurs și locul în care se vor desfășura probele scrise sau practice ale concursului de admitere, pentru toate programele de studii, vor fi anunțate în timp util, pe site-ul universității. Candidaţii la concursul de admitere din sesiunea iulie 2016 se pot înscrie la un singur program de studii. La programele de studii: Medicină, Medicină dentară şi Farmacie clasificarea candidaților se va face în ordinea descrescătoare a mediei, în care o pondere de 90% va avea nota obținută la testul grilă, iar 10% media de la bacalaureat.
Cum se vor desfășura probele de concurs
Potrivit site-ului UMF Târgu-Mureș, proba de concurs la programele de studii Medicină şi Medicină Dentară constă dintr-un test grilă, la una dintre următoarele discipline: Biologie sau Chimie organică, la alegere. Testul grilă va consta din 100 de întrebări cu 4 răspunsuri la alegere, astfel: 25 de întrebări vor fi alese din lista de întrebări existente la sfârșitul fiecărui capitol al cărţii. 75 de întrebări vor fi întrebări la prima vedere. Pentru Chimie organică, testul grilă va consta din 100 de întrebări și va fi constituit astfel: 50 de întrebări extrase din cartea cu întrebări de chimie organică și 50 de întrebări la prima vedere, elaborate de comisia de admitere. Pentru candidaţii care susţin probe de Chimie organică la specializările medicină, medicină dentară și farmacie, se vor asigura minicalculatoare. Notele obţinute în cadrul aceluiaşi program de studiu la biologie sau chimie, în funcţie de opţiunea candidatului, sunt echivalente în realizarea clasificării finale.
Proba de concurs la programul de studiu Farmacie constă dintr-un test grilă, din disciplina Chimie organică. Testul grilă va consta din 100 de întrebări și va fi constituit astfel: 50 de întrebări extrase din cartea cu întrebări de chimie organică și 50 de întrebări la prima vedere, elaborate de comisia de admitere.
Proba de concurs la programele de studii Asistență medicală generală, Balneofiziokinetoterapie și recuperare, Nutriţie şi dietetică, Tehnică dentară, Cosmetică medicală. Tehnologia produsului cosmetic va consta dintr-un test grilă din biologie. Testul grilă va consta din 50 de „întrebări cu răspuns la alegere” constituit astfel: 40 de întrebări vor fi alese din lista de întrebări existente la sfârșitul celor 5 capitole indicate, 10 întrebări vor fi elaborate de comisia de admitere, la prima vedere, din cele 5 capitole indicate. Clasificarea candidaților se va face în ordinea descrescătoare a mediei, în care o pondere de 70% va avea nota obținută la testul grilă, iar 30% media de la bacalaureat. Indiferent de programul de studii, candidaţii pot opta ca proba de concurs să fie susţinută în limba română sau maghiară, în funcţie de limba în care au susţinut bacalaureatul. Pentru programul de studiu Educaţie fizică și sportivă se va aplica Metodologia de admitere 2016 specifică acestui program.
Scutirea de plata taxei de admitere se va aplica: copiilor personalului didactic (în activitate), copiilor personalului nedidactic din universitate, candidaţilor orfani de ambii părinţi şi a celor proveniţi de la casele de copii sau din plasament familial.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu