
- redactia
- 0 comentarii
- 1028 Vizualizări
Asfaltări pe străzile Petru Dobra şi Cutezanţei
31 mai 2016Lucrările de asfaltare continuă în municipiul Târgu-Mureş. În aceste zile se lucrează pe strada Petru Dobra în cartierul Dâmbu Pietros şi în cartierul Tudor, pe strada Cutezanţei.
Primarul municipiului Târgu-Mureş, Dorin Florea şi Claudiu Maior, consilier personal al primarului, au precizat că toate aceste lucrări sunt importante atât pentru fluidizarea traficului pe principalele artere din oraş cât şi pentru crearea de noi locuri de parcare. „Prin aceste lucrări de pe strada Cutezanţei vom reuşi să suplimentăm cu peste 100 de locuri de parcare pe acest tronson, dar şi să lărgim o bandă de mers pentru autovehicule. Din aceste motive, deşi nu este o lucrare foarte scumpă, pot afirma în schimb, că este o lucrare foarte eficientă, care va aduce multe beneficii locuitorilor din această zonă precum şi celor care se află în trafic”, a declarat Dorin Florea, primarul municipiului Târgu-Mureş. „Aşa cum am promis celor din cartierul Dâmbu Pietros, asfaltăm zilele acestea strada Petru Dobra. Mă bucur că ne ajută şi vremea şi putem lucra pe străzile din Târgu-Mureş. Pentru locuitorii de pe strada Petru Dobra am rugămintea să fie înţelegători şi să-şi mute maşinile de pe carosabil, pentru ca muncitorii să poată turna asfaltul”, a afirmat Claudiu Maior, consilier personal al primarului municipiului Târgu-Mureş.
- Etichete:
- asfaltari targu mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu