
- mihai.veres
- 0 comentarii
- 614 Vizualizări
Noi campioni mondiali la dans sportiv, mureșeni medaliați la seniori
14 iunie 2016În cadrul Campionatului Mondial de Dans Sportiv pentru Juniori II care s-a disputat la Timișoara la sfârșitul săptămânii, o nouă pereche de dansatori români din cadrul Federației Române de Dans Sportiv al cărei președinte este reghineanul Vasile Gliga a cucerit supremația mondială. Este vorba despre perechea Sebastian Zicoane – Anca Copos, din Timișoara, care au reușit să obțină medaliile de aur într-o competiție la care s-au înscris cele mai valoroase 70 de perechi din 39 de țări din lume. Juriul a reunit peste 60 de arbitri cei mai valoroși din întreaga lume. Cu acest rezultat, dansul sportiv din România își confirmă puternica ascensiune, după ce în anii trecuți perechea târgumureșenilor Paul Moldovan – Cristina Tătar, de la clubul Dance Art reușeau să câștige două titluri mondiale la tineret, în China, apoi în Spania.
Dansatorii de la Dance Art, mereu printre protagoniști
În paralel cu competiția juniorilor la Mondiale, în orașul de pe Bega a avut loc și Romanian International Dance Cup. Aici, mai multe perechi din cadrul clubului condus de soții Somodi Marton și Katalin au reușit să se califice în finale, unii reușind să urce pe podium. Astfel, perechea András Délczeg– Ildiko Condurache s-a clasat pe locul 1 la clasa E Standard Seniori și pe locul 2 la Open Standard Seniori. Un alt loc pe podium a reușit tot la seniori și perechea Mathe Imre- Mathe Aranka, clastă pe locul 3 la clasa E, secțiunea Standard.
Tot în acest weekend, câteva dintre perechile Dance Art- CSȘ Târgu-Mureș au participat la o altă competiție importantă, Cupa Cetății Făgăraș. Perechea Demeter Daniel- Gherman Mara a obținut locul 2, iar cea alcătuită din Szots David și Fekete Renata a ajuns în finală, unde au ocupat locul 6. Tot printre finaliști s-a aflat și perechea Vonucz Richard- Coros Sara, clasată pe locul 8, la secțiunea Open Basic 8 Dansuri.
- Etichete:
- dance art
- dans sportiv
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu