
- redactia
- 0 comentarii
- 527 Vizualizări
Aproape 40 de șoferi mureșeni au rămas zilele acestea fără permisele de conducere
12 iulie 2016Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş au desfăşurat, pe parcursul acestei săptămâni, activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.
Potrivit IPJ Mureș, în perioada 8 – 11 iulie, peste 150 de poliţişti au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.
Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, au efectuat o percheziţie, 57 de controale și două filtre. În urma activităților, au fost constatate 18 infracţiuni (3 judiciare, 5 economico-financiare, 10 la regimul circulaţiei sau de altă natură), dintre care 11 în flagrant delict.
Poliţiştii au depistat 11 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 2 au fost reţinute. Totodată, a fost depistată o persoană urmărită şi au fost puse în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii.
De asemenea, au fost aplicate 352 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 128.795 de lei şi au confiscat bunuri, în valoare de 908 lei.
Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 29 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 281 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 137 pentru încălcarea regimului legal de viteză şi 5 pentru conducere sub influenţa alcoolului. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 38 permise de conducere şi au retras 12 certificate de înmatriculare.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu