
- redactia
- 0 comentarii
- 1726 Vizualizări
Un șofer băut a provocat în această dimineață un grav accident în Gornești. Două persoane rănite
13 iulie 2016Un şofer cu o alcoolemie de 0,66 miligrame/litru, în autoturismul căruia se aflau încă cinci persoane, a provocat miercuri dimineaţa un grav accident rutier pe Drumul Naţional 15, în localitatea Gorneşti, în urma căruia două persoane au fost rănite, relatează AGERPRES.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Andreea Pop, a declarat, pentru AGERPRES, că şoferul în maşina căruia se aflau încă cinci persoane, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă şi pe fondul consumului de alcool, a intrat pe contrasens şi a tamponat frontal un alt autoturism, care circula regulamentar, în care se afla doar şoferul.
Conform sursei citate, în urma impactului au rezultat doi răniţi grav, ambii din maşina şoferului băut, unul dintre răniţi fiind scos dintre fiarele contorsionate de echipa de descarcerare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş. Traficul rutier s-a desfăşurat cu dificultate, alternativ pe un sens, mai bine de o oră, iar cercetările continuă.
Sursă foto: Info Trafic Târgu-Mureș
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu