Poveştile drumului. Pisica de la Lunca Bradului

2 iunie 2017

Când mergi noaptea, cu maşina, singurătatea şi melancolia se amestecă în tine într-un fel de religie. Pentru că o divinitate misterioasă locuieşte în capsula metalică perfect mobilată. The shape of my heart, străbaţi noaptea lumii, treci ascuns în soarele tău negru prin intersecţii, prin lacuri de lumină, vezi totul din habitaclul tău, oraş după oraş, benzinărie după benzinărie, uneori nu știi pe unde te găsești, casele încremenite,ferestrele oarbe, marcajele albe în dreapta şi stînga, haşurile, satele, stâlpii, o căruţă rătăcită, un beţiv întârziat, un ceferist care-şi sprijină bicicleta de peretele cantonului, o curvă,indicatoarele reflectorizante, toate rămân în urmă ca o nălucă, aşa cum sunt poate iubirile, cărţile – au fost cândva ale tale… Să crezi în singurătatea ta ca într-un zeu şi nu de oriunde, ci de acolo din faţa bordului cu ecrane albastre. Un măr de ebonită în podul palmei, the form follows the function, citatele muzicale and no loving in our souls and no money in our coats, toţi nebunii tinereţii , toţi globe trotterii cu chitări în loc de valize, Baez,Dylan, Woody Guthrie, sunt aici lîngă tine, inclusiv Cohen…

Te gândeşti, te încurajezi, cu windowsphon-ul în mână, să suni o femeie pe care ai iubit-o, dar te sperii, cea mai mică notă de indiferenţă din vocea ei ar spulbera vraja, şi în timp ce cauţi numărul în agendă vezi în ultima clipă, cu un rest de privire, o pisică stând dreaptă în mijlocul străzii, în conul de lumină al farurilor. Te priveşte fix, ca un sfinx, nu se sperie, nu ţâşneşte, te derutează, mai sunt câţiva metri, frâna e inutilă, tragi dreapta brusc, simţi cum se desprind roţile din stînga de asfalt, prinzi macadamul dinafara carosabilului, derapezi puţin dar te redresezi, pe unde sunt, aaa abia pe la Lunca Bradului… Din nou trecere calmă, aceleaşi popice pe margine, aceleaşi balustrade la poduri, aceleaşi semne în triunghiuri şi cercuri. Ieşi dintre munţi de piatră şi întuneric într-o luncă de râu. Deda… Pietriș… Morăreni… E un câmp. Departe, la marginea lui pâlpâie lumini singuratice.
Veioze la marginea câmpului. O clipă crezi că ai putea rula prin lume, tot restul vieţii, în modulul tău, o scoică purtată de curenţi, o capsulă şi că la urmă ai putea crede că ai fost fericit în călătoria asta…