
- alin.zaharie
- 0 comentarii
- 303 Vizualizări
Porți deschise la Departamentul de Muzică UAT
26 februarie 2018Departamentul de Muzică din cadrul Universității de Artă din Târgu-Mureș organizează în perioada 26 februarie -1 martie evenimentul „Porți deschide la Departamentul de Muzică”.
Programul ediției din acest an a debutat luni, 26 februarie, ora 14:00, în Foaierul UAT cu un recital de canto susținut de elevi de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca și elevi clasei a XII-a din cadrul Liceului de Muzică Târgu- Mureș. Programul primei zile a mai cuprins prelegerea „Formele muzicale în evoluția lor istorică ” susținută de conf. univ. dr. Mirela Țârc (Sala „Tudor Jarda”) și workshopul „Scrierea computerizată a partiturilor muzicale” susținut de lect. univ. dr. Traian Penciuc la Sala „Feneș”.
Programul manifestărilor continuă miercuri, 28 februarie, cu o prelegere pe teme de istoria muzicii susținută de lect.univ.dr. Ioana Baalbaki (ora 14:00, Sala „Tudor Jarda”) invitați fiind elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul Economic „Transilvania” . Începând cu ora 14:30, la Sala „Feneș” lect. univ. dr. Traian Penciuc va susține workshopul cu tema „Scrierea computerizată a partiturilor muzicale”.
Ultima zi din cadrul manifestărilor Departamentul de Muzică UAT va avea loc joi, 1 martie, ora 14:00 la sala „Tudor Jarda cu lecția deschisă intitulată „Mărțișoare muzicale”, coordonată de asist. univ. drd. Ana Niculescu. Oaspeți vor fi elevii de la Școala Populară de Artă Târgu- Mureș și Colegiul Național „Mihai Eminescu”.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu