
- alin.zaharie
- 0 comentarii
- 343 Vizualizări
Ședință extraordinară CL Reghin
17 aprilie 2018Consilierii reghineni se întrunesc miercuri, 18 aprilie, în ședință extraordinară , având pe ordinea de zi patru proiecte de hotărâre. Primul proiect supus spre aprobare are în vedere rectificarea Bugetului Local al UAT Reghin pe anul 2018. Consilierii vor avea de aprobat majorarea bugetului cu suma de 1.219.000 lei,potrivit proiectului postat pe site-ul Primăriei Reghin.
De asemenea, pe ordinea de zi se mai află proiectul privind aprobarea revizuirii costurilor aferente creditului de investiții, finanțat de către BRD, în baza Contractului de credit nr.341/29.07.2011, în scopul diminuării serviciului datoriei publice locale, precum și proiectul privind amplasarea în incinta Primăriei Municipiului Reghin a unei Stații de monitorizare a radiațiilor electrice, de către ANCOM.
Consilierii vor mai avea spre aprobare proiectul privind aprobarea organizării și desfășurării în municipiul Reghin a evenimentului dedicat Zilei de 2 Mai – ”Ziua Națională a Tineretului” și alocarea sumei necesare desfăşurării în bune condiții a evenimentului. Conform proiectului, suma ce urmează a fi supusă spre aprobare este de 90.000 lei, cheltuieli cu artiști, publicitate, prezentator, suport tehnic, necesare desfășurării evenimentului dedicat Zilei Tineretului care va avea loc în data de 2 mai în Parcul Central și Piața Petru Maior din municipiul Reghin.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu