
- redactia
- 0 comentarii
- 299 Vizualizări
Ajutor de stat pentru creșterea animalelor! Anunț APIA pentru toți crescătorii
27 aprilie 2018Termen-limită pentru fermieri! Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează printr-un comunicat remis astăzi, 26 aprilie, că până la data de 2 mai 2018 inclusiv, se depun cererile de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, conform prevederilor HG nr. 1179/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Cererile se depun la Centrele Judeţene ale Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului, conform unui comunicat de presă remis pentru Agrointeligența.
APIA menționează că cererile completate de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale trebuiesc avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) și vor fi însoţite de următoarele documente:
a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;
b) acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANARZ;
c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona “întreprindere nou-înfiinţată”;
d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;
e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.
Reamintim că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are program normal de lucru în zilele de 30 aprilie şi 1 mai 2018, cu recuperarea timpului lucrat, în condiţiile legii.
Sursa: Agrointeligența
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu