
- alin.zaharie
- 0 comentarii
- 228 Vizualizări
Omagiu adus lui Erich Bergel pe scena Filarmonicii
11 iunie 2018Filarmonica de Stat Târgu-Mureș aduce un omagiu dirijorului Erich Bergel, cu prilejul concertului „In memoriam” de joi, 14 iunie, ora 19:0 găzduit de Sala Mare a Palatului Culturii.
„Generația mai în vârstă își amintește de Maestrul Erich Bergel, unul dintre cei mai renumiți dirijori români care a avut o strălucită carieră internațională, dar care a fost prezent în nenumărate rânduri și pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureș. Anul acesta se împlinesc două decenii de la moartea sa, fapt pentru care concertul extraordinar de joi este dedicat memoriei acestui mare artist”, ne-a declarat Vasile Cazan, directorul Filarmonicii de Stat Târgu-Mureș.
Închis de autoritățile comuniste
Erich Bergel s-a născut la 1 iunie 1930 la Râșnov, a urmat studiile liceale la Sighișoara, urmate mai apoi la Conservatorul din Cluj unde l-a avut profesor pe marele Antonim Ciolan. Destinul nu avea să fie unul prea fericit pentru Erich Bergel, el fiind închis de autoritățile comuniste între 1958 și octombrie 1962.
„Erich Bergel a avut curajul ca în perioada neagră din anii stalinismului să interpreteze câteva lucrări colosale din literatura vocal simfonică sacră, „Oratoriul Messiah” de Händel sau „Creațiunea” de Joseph Haydn, lucrări care nu erau deloc acceptate în acele vremuri , considerate ca fiind un afront asupra stăpânirii comuniste. Faptul că s-a aplecat asupra muzicii sacre, Erich Bergel a fost trimis în închisoare”, spune Vasile Cazan, directorul Filarmonicii de Stat Târgu-Mureș.
Herbert von Karajan, impresionat de calitățile lui Erich Bergel
După perioada de închisoare, Erich Bergel a fost „reabilitat”, dar în loc să dirijeze, așa cum era normal, cânta la trompetă în Filarmonica clujeană.
„Lucrurile nu au fost atât de simple în ce privește întoarcerea la Filarmonica clujeană, fiind considerat în continuare un pericol pentru stăpânirea comunistă, fapt pentru care mulți ani a cântat la trompetă. Șansa lui a fost legată de un concert la Cluj în care dirijor era un nepot al marelui Gustav Mahler. Acesta s-a îmbolnăvit în ultimul moment, fapt pentru care Erich Bergel a ajuns să dirijeze acel concert. Concertul a fost un mare succes după care imediat s-a sesizat Filarmonica George Enescu, Orchestra Națională Radio. Atunci Erich Bergel și-a început cariera națională și internațională”, a precizat Vasile Cazan.
A doua șansă pentru Erich Bergel s-a numit Herbert von Karajan, impresionat de lucrarea „Arta fugii” de Johann Sebastian Bach, prelucrată și finalizată de Erich Bergel. În 1971 avea să părăsească țara urmând apoi să cucerească întreaga lume, dirijând pe marile scene ale lumii.
Ultimul concert dirijat la Târgu Mureș
Numele lui Erich Bergel este legat de Târgu-Mureș, locul unde a concertat în dese rânduri, pe scena Filarmonicii, la Universitatea de Arte precum și în Biserica din Cetate în anul 1998, cel mai probabil ultimul concert dirijat de Maestrul Erich Bergel.
„Păstrez în memorie cea mai recentă întâlnire cu Maestrul Erich Bergel. Cântecul de lebădă al dirijorului Erich Bergel s-a consumat în anul 1998, chiar aici la Târgu Mureș, în Biserica din Cetate unde am avut un concert extraordinar în care a dirijat „Arta fugii”, de Johann Sebastian Bach. Această lucrare a fost practic finalizată de Erich Bergel, „Arta fugii” este o capodoperă a genului contrapunctic, meritul lui Erich Bergel este acela că s-a aplecat cu mare pasiune și responsabilitate asupra acestei lucrări colosale pe care a și orchestrat-o, interpretată și de Orchestra Filarmonicii din Târgu-Mureș. Chiar dirijorul Herbert von Karajan , căruia i-a trimis lucrarea „Arta fugii”, a rămas extrem de impresionat de valoarea lui Erich Bergel. Concertul din Cetate din 1998 a fost ultimul dirijat de Maestrul Erich Bergel, bolnav de cancer, avea să moară în același ani, pe data de 3 mai. La 20 de ani distanță de la trecerea sa în neființă, îl aniversăm pe scena Filarmonicii de Stat Târgu-Mureș. De numele lui se leagă și orașul Târgu-Mureș unde a susținut numeroase concerte pe scena Filarmonicii dar și la Universitatea de Artă unde a avut foarte multe seri de muzică. Să omagiezi așa o personalitate a baghetei contemporane e o mare responsabilitate dar și o mare plăcere în același timp, fapt pentru care am invitat o solistă de excepție pentru concertul de joi seara, renumita violonistă Cristina Anghelescu care va interpreta Concertul pentru vioară și orchestră de J. Brahms. Apoi va urma o altă capodoperă a muzicii, Simfonia nr.4 în Si bemol major de L. van Beethoven. Va fi cu siguranță o seară de excepție dedicată unei personalități de prim rang a muzicii românești și internaționale”, a menționat directorul Filarmonicii de Stat Târgu-Mureș.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu