
- redactia
- 0 comentarii
- 3004 Vizualizări
Program cu de toate, pentru toți, la Zilele Iernutului
16 august 2018La sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 17-19 august, orașul mureșean Iernut va fi în sărbătoare. Ca în fiecare an din 1996 încoace, în preajma zilei de Sfânta Maria orașul freamătă timp de trei zile. Este așadar cea de-a XXII-a ediție și experiența organizatorilor este evident în creștere. Așa cum a fost la ultimele ediții, programul a fost în așa fel întocmit, ca fiecare locuitor să aibă parte de cât mai mult momente de relaxare. Programul cultural și artistic va fi unul variat, cu multe dintre talentele locale, alături de invitați speciali, manifestări culturale și sportive organizate pe durata celor trei zile.
Recunoașterea valorilor și recunoștință celor care i-au îndrumat
Alături de interpreții și formațiile care vor urca pe scena amenajată în centrul orașului, oficialitățile vor acorda premii celor care și-au adus și își aduc contribuția la dezvoltarea localității, de-a lungul timpului sau în prezent. După deschiderea oficială din ziua de sâmbătă, festivitatea va fi urmată de premierea celor mai buni elevi ai școlilor din oraș, a dascălilor care și-au adus aportul de-a lungul timpului și se va încheia cu acordarea a trei titluri de Cetățean de Onoare, distincții care le vor primi Dr. Simion Dan Dumitru (pentru merite deosebite în conducerea, dezvoltarea și promovarea economică și socială a orașului), Pr. Siviu Feier (truda dăruită semenilor, susținerea spiritualității iernuțene) și Corin Emil Cindrea (promovarea și dezvoltarea economică și socială). Momente emoționante vor fi cu siguranță și când cei 33 dascăli pensionați vor urca pe scenă pentru a li se mulțumi încă o dată pentru activitatea depusă în folosul locuitorilor orașului, pentru educarea numeroaselor generații, cu siguranță mulți dintre aceștia de față la sărbătoarea localității. Vor urca pe scenă educatoarele Elvira Dumitrașcu, Florica Șerdean, Eugenia Ghirca, Ștefania Maier, Nelica Lung, Maria Truță, Cornelia Pețean, învățătorii Maria Oargă, Maria Pașca, Victoria Pârlea, Aurelia Moldovan, Dumitra Raț, Maria Mureșan, Andronic Pârlea, Maria Cocoară, Török Irma, Aurel Raț, Lucreția Cătană și profesorii Margareta Simon, Veturia Beldean, Ioan Merdar, Alexandru Cocoară, Veturia Cormoș, Elena Cosma, Speranța Cociș, Ana Cornea, Georgeta Căpușan, Laura Marcu, Gerorgeta Turtă, Alexandra Nemeș, Geta Scridon, Ana Dudilă și Maria Andreica. Vor fi premiați de asemenea șase dintre elevii cu cele mai bune rezultate în anul școlar încheiat în această vară. Cei șase sunt Ana Gabriela Tamaș (media de absolvire 10), Victoria Biriș (9,88), Geogiana-Diana Șuta (9,77), toate de la Liceul Tehnologic Iernut, Monica Iulia Țițiu (9,98), Dragoș Oliviu Șeulean 9,96) și Kosa Szidonia Sara (9,32), toți de la Școala Gimnazială Iernut.
Nunta de Aur, moment întotdeauna emoționant
Alte premieri vor avea loc duminică după masă. Este vorba unul dintre cele mai emoționante momente care se desfășoară în aceste ocazii. Pe scenă vor fi felicitate de către edilul Ioan Nicoară un număr de 22 de cupluri care și-au spus „DA” în fața ofițerului stării civile în urmă cu 50 de ani, Nunta de Aur. Cei 44 care vor avea cu siguranță emoții aproape la fel de mari în fața publicului între care se vor afla cusiguranță fiice, fii și nepoți sunt: Ioan și Aurelia Albu, Cornel și Maria Căpușan, Gheorghe și Nastasia Costea, Romanuț și Maria Costea, Mircea și Maria Fanea, Neculae și Lucreția Fățășan, Iosif și Maria Feșteu, Gheorghe și Ana Feșteu, Grigore și Despina Fișcă, Liviu și Ana Gorcea, Mihail și Maria Halai, Alexandru-Ștefan și Ileana Hamar, Nicolae și Maria-Doina Oltean, Anton și Elena Oprișor, Andronic și Elena Popa, Gheorghe și Maria Precup, Iosif și Anica Rițivoiu, Alexandru și Elisabeta Simon, Valeriu și Letiția Tegla, Toader și Lucreția Ursan, Teodor și Elena Văidean, Mihai și Maria Vuță.
PROGRAMUL ZILELOR ORAȘULUI IERNUT 2018
VINERI 17.08.02018
Ora 16.00 – Expoziție personală de pictură Demeter Magdalena, în sala Mică a Casei de Cultură pe perioada 17-19.08.2018
Ora 17.00 – Lansări de carte – la Sala mică a Casei de Cultură: Cornel Mărginean „Sfaturi pe care nu le cere nimeni” și Mircea Gheborean cu volumul „Iernuțeni în arhiva CNSAS”.
Ora 20.30 – 21.00 Antrenorii 18 Gym (Eighteen Gym)
Vlad Ronea, Alexy Ronea, Adelin Oglejan, Neluțu Nendrean
Ora 21.00 – 21.45 MIRA
SÂMBĂTĂ 18.08.2018
Ora 9.00 – Volei (Sala de sport)- competiție tradițională pentru amatori, echipe mixte, cu participarea echipelor din Reghin, Sămașu și Iernut.
Ora 18.00 – Deschiderea oficială. Discurs oficialități, Premierea elevilor cu rezultate foarte bune la învățătură, Premierea dascălilor, Cetățeni de onoare
Ora 18.30 – Corul BELCANTO din Sărmașu
Ora 19.00 – Activități distractive pentru copii organizate de Asociația Raza de soare
Ora 19.00 – Piesa de teatru 100 %…… vedeta TRUPA GONG
Ora 19.40 – Tombola
Ora 20.20 – New Dinasty, Energy Kids
Ora 20.30 – IOANA IGNAT
Ora 21.15 – JO & BAND
DUMINICĂ 19.08.2018
Ora 07.00 – Concurs de pescuit
Ora 10.00 – Tradiționalul meci de fotbal NORD –SUD (jucători care locuiesc în stânga și dreapta DN, peste 35 ani)
Ora 16.00 – 16.20 Nunta de aur
Ora 16.20 – 16.40 OVIDIU FURNEA
Ora 16.40 – 17.00 Ansamblul Iernuțeana
Ora 17.00 – 17.15 MONICA BELEAN
Ora 17.15 – 17.25 LARISA CODARCEA
Ora 17.25 – 17.35 DARIUS BOTOREA
Ora 17.35 – 17.40 Dans țigănesc
Ora 17.45 – 18.05 Ansamblul folcloric ROMÂNAȘUL
Ora 18.05 – 18.20 MUREȘAN RALUCA
Ora 18.20 – 18.45 Ansamblul HAJDINA Luduș
Ora 18.45 – 19.00 RAREȘ MĂCINICĂ și ROXANA IAGĂR
Ora 19.00 – 19.15 ANCA MANOILĂ
Ora 19.15 – 19.30 CARINA AVRAM
Ora 19.30 – 19.45 COSMINA ȘEULEAN
Ora 19.45 – 20.00 ALEXANDRU RUS
Ora 20.20 – 20.30 GEORGE HĂDĂRIG
Ora 20.30 – 21.15 Formația Bojtorjan
Ora 21.15 – 22.00 DIRECȚIA 5
Ora 22.00 – 22.10 Focuri de artificii
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu