
- redactia
- 0 comentarii
- 312 Vizualizări
Atelierul LitArt revine cu o lansare de carte semnată Gheorghe Botezan
22 octombrie 2018În ultima zi de marţi a lunii octombrie sunteți invitați la o nouă întâlnire cu poezia şi muzica de calitate. Astfel, Atelierul de literatură LitArt îşi redeschide porţile şi va avea prima întâlnire în sala VIP a Cinematografului ARTA din Târgu Mureş marți, 30 octombrie, la ora 18.00.
Întâlnirea va fi deschisă prin prezentarea publică a celui mai recent volum de versuri „Aluat dospit fără drojdie de bere“ care poartă semnătura poetului Gheorghe Botezan, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Atelierului LitArt, se anunță pe pagina de Facebook a evenimentului. Despre autor, volum şi despre poeziile lui Botezan vor vorbi Dumitru-Mircea (critic literar), Constantin Nicușan (scriitor) şi Adrian Armand Giurgea (editor). Poetul va acorda autografe la finalul serii, după ce în prealabil va lectura câteva versuri din noul său volum.
Atelierul LitArt va continua graţie colaborării cu Asociația Şansă Egală şi implicării dascălilor Liceului Vocaţional de Artă Târgu Mureş, cu arii de muzică clasică susţinute de Ioana Voaideș (pian), dar şi cu lecturi publice din creaţiile autorilor Mediana Stan şi Adrian Rentea.
(A.V.)
- Etichete:
- cinema arta
- Gheorghe Botezan
- litart
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu