
- redactia
- 0 comentarii
- 212 Vizualizări
Conferința „Tipare eroice în filmul de război rus și sovietic”, în cadrul Zilelor UMFST
11 decembrie 2018Facultatea de Științe și Litere a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș organizează meircuri, 12 decembrie, de la ora 12.00, în corpul R (Strada Nicolae Iorga nr.1), sala R39, o conferință cu tema „Tipare eroice în filmul de război rus și sovietic”, susținută de doamna Olga Grădinaru, lector la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Conferința, care face parte din seria de manifestări prilejuite de Zilele UMFST, va fi urmată de lansarea cărții „Războiul sovietic între idealizare și demitizare” (Editura Casa Cărții de Știință, 2018). Conform descrierii de pe pagina de Facebook a evenimentului, vor fi alături de autoare conf. univ. dr. Giordano Altarozzi, decanul Facultății de Științe și Litere, și lector univ. dr. Dumitru-Mircea Buda.
Olga Grădinaru (n. 1981, Republica Moldova) este cadru didactic asociat la Departamentul de Limbi Străine Specializate a Facultății de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Are un doctorat în filologie cu o teză referitoare la reprezentarea celui de-al Doilea Război Mondial în literatura și cinematografia sovietică. Semnează studii de istorie culturală, literatură și cinematografie în „Caietele Echinox”, „Transilvania”, „Ekphrasis” și „Brukenthalia. Romanian Cultural Review”.
(A.V.)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu