
- alin.zaharie
- 0 comentarii
- 2988 Vizualizări
Băile sărate din Jabenița, în așteptarea unui investitior
17 decembrie 2018Un subiect mult discutat și rediscutat de multă lume, în fel și fel de variante, este cel legat de situația băilor sărate din localitatea Jabenița, comuna Solovăstru. De ani de zile acestea stau în paragină, în așteptarea deciziei finale privind proprietarul. Situația proprietarului s-a clarificat în cele din urmă, urmează doar găsirea unui investitor.
„În acest moment pot spune că băile sărate din Jabenița au în momentul de față un proprietar, respectiv urmașii familiei Aghiu din București. La invitația mea, aceștia au venit la Solovăstru , prilej cu care am avut o discuție, în urma căruia am înțeles că ei sunt dispuși să vândă aceste proprietăți, nefiind interesați să investească. Mi-au garantat oarecum că, în cel mai scurt timp vor găsi un cumpărător care să și investească în aceste băi sărate de la Jabenița, să ieșim în cele din urmă din acest impas cu aceste băi. Într-adevăr, aceste băi sunt o mină de aur care stau din păcate neexploatate. Nu autoritatea locală este de vină în acest moment pentru că nu investește nimeni în acest băi sărate. Suma cerută este destul de mare, iar Consiliul Local nu dispune de acești bani să poată achiziționa aceste proprietăți”, ne-a declarat Ilie Chirilă Tătar, primarul comunei Solovăstru.
Pub cu producție proprie de bere
Până să-și facă apariția vreun investitor pentru băile sărate, un alt investitor și-a făcut simțită prezența, de acestă dată, domeniul vizat fiind producția de bere.
„Pot să spun că cei care au cumpărat teren pentru a face un pub cu producție proprie de bere, sunt în faza de a semna un contract de finanțare, în cel mai scurt timp vor începe investiția, una de peste 1,5 milioane de euro. Investiția va fi în zona Mociar. Deja este eliberat certificatul de urbanism, urmează ca în cel mai scurt timp , în maxim o lună de zile , să eliberăm autorizația de construcție”, a precizat Ilie Chirilă Tătar.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu