
- redactia
- 0 comentarii
- 1148 Vizualizări
Crimă la Mediaş. Trei suspecţi, reţinuţi de anchetatori
13 ianuarie 2019Poliţiştii au reuşit să-l prindă duminică după-amiază, în judeţul Alba, pe bărbatul bănuit că ar fi ucis cu cuţitul, în urmă cu o zi, un tânăr, la Mediaş, suspectul fiind recidivist.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Veştemean, a declarat pentru Agerpres că cei trei suspecţi care ar fi participat la omor sunt audiaţi în prezent de procurori.
“L-au prins şi pe al treilea, adineaori, în Alba. E recidivist, fusese condamnat tot pentru omor”, a spus Veştemean.
Potrivit acestuia, cel prins duminică este coautor al crimei de la Mediaş, iar acesta i-ar fi tăiat artera femurală victimei cu un cuţit.
Prim-procurorul Ioan Veştemean a explicat că a avut loc o ceartă între două grupuri de bărbaţi, sâmbătă seara, într-un bar din municipiul Mediaş.
“Este posibil să fie vorba de doi coautori şi un complice la omor”, a arătat prim-procurorul.
Victima este un tânăr din Mediaş care a murit în urma loviturilor primite.
(www.agerpres.ro)
- Etichete:
- crima medias
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu