
- redactia
- 0 comentarii
- 419 Vizualizări
Proiect: unul din turnurile Cetăţii Medievale Sighişoara, concesionat de Primărie!
19 aprilie 2019Sala de şedinţe a Primăriei municipiului Sighişoara va găzdui miercuri, 24 aprilie, de la ora 14.00, o dezbatere publică în cadrul căreia vor fi discutate trei proiecte de hotărâre care vor intra pe ordinea de zi a Consiliului Local Sighişoara.
Potrivit site-ului Primăriei municipiului Sighişoara, www.sighisoara.org.ro, unul din proiectele care vor fi dezbătute vizează concesionarea imobilului „Turnul Croitorilor”, monument istoric, parte din ansamblul fortificaţiilor Cetăţii Municipiului Sighişoara.
Potrivit caietului de sarcini, obiectul concesiunii îl constituie imobilul „Turnul Croitorilor”, aflat în proprietatea Orașului Sighișoara, situat în municipiul Sighișoara, strada Zidul Cetății fără număr, și care cuprinde teren curți-construcții intravilan în suprafață de 153 de metri pătraţi, pe care sunt edificate următoarele construcții: turn cu suprafața construită de 124 de metri pătraţi, compus din două încăperi, cu suprafața utilă de 122,29 de metri pătraţi,conform planurilor existente şi zid cu suprafața construită de 29 de metri pătraţi, iar una din obligaţiile viitorului concesionar este “amenajarea imobilului ca spațiu cultural-expozițional și educațional”.
„Turnul Croitorilor”, construit în secolul XIV, face parte din ansamblul de fortificații a cetății medievale Sighișoara, inclusă în Lista patrimoniului mondial UNESCO în anul 1999 în cadrul celei de-a 23-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, la poziția 902. Este poziționat în partea opusă Turnului cu Ceas și străjuiește a doua poartă de acces în cetate, fiind încadrat ca monument istoric clasat în grupa A – monument istoric de valoare naţională şi universală, cu codul MS-II-a-A-15805”, se menţionează în caietul de sarcini.
Persoanele interesate să prezinte verbal propunerea lor în cadrul dezbaterii publice vor avea la dispoziţie 5 minute pentru prezentare. Aceste persoane sunt rugate să se înregistreze la sediul instituţiei, Piaţa Muzeului nr. 7, camera 12, persoană de contact Nyaradi Isabella Maria, la telefon 0265-771.280, interior 103, sau prin e-mail, la adresa primaria@sighisoara.org.ro.
(Redacţia; Foto: www.trecator.ro)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu