
- redactia
- 0 comentarii
- 301 Vizualizări
Ospitalitate autentică la casa comunei Petelea de „La Alei”
2 august 2019A fost forfotă mare la casa alegorică a comunei Petelea, unde multiculturalitatea localității s-a regăsit în obiectele care au fost expuse în interiorul acesteia. Casa alegorică a primit, printre alții, vizita Ecaterinei Andronescu, ministrul Educației, iar petelenii au omenit-o cu bucate alese.
La căsuța comunei Petelea – ospitalitate autentică
Vizitatorii căsuței alegorice a comunei Petelea, amenajată de către administrația comunei, au fost primiți cu brațele deschise de către peteleni, cu produse tradiționale autentice. Atmosfera căsuței, care avea un perete deschis, a fost una foarte ospitalieră, care atrăgea atenția trecătorilor, atât prin voia bună și veselia petelenilor, cât și prin covoarele și decorațiunile rustice diverse, plasate peste tot în jurul acestora.
Vizita Ministrului Educației Naționale
Ecaterina Andronescu, ministrul Educației Naționale, a vizitat sâmbătă, 27 iulie, Festivalul Văii Mureșului. În cadrul acestei vizite, a trecut pe la fiecare căsuță amenajată. Petelenii au primit-o și pe ea cu la fel de multă ospitalitate ca și pe ceilalți oameni care au trecut pe la căsuțe, au așezat-o la masă și au servit-o cu alimente tradiționale. Liderul PSD Mureș, Vasile Gliga, fost deputat în Parlamentul României, precum și directorul festivalului, Lucreția Cadar, primar al comunei Deda, au stat și ei la aceeași masă.

Atât obiceiuri românești, cât și rome
Având în vedere componența etnică a comunei Petelea, românii reprezintă 46.96% din populație și romii reprezintă 47.02%, tradițiile ambelor etnii au fost reprezentate în cadrul Festivalului Văii Mureșului. Ansamblul ”Floare de dor” a adus dansurile țigănești și au umplut scena cu bogatele culori specifice costumelor populare rome. A participat și un ansamblu de dansuri populare românești, precum și soliștii Raluca Rotar, Nicoleta Rotar, Raul Alexandru Moldovan, și Miclea Paul.
Alex Ionuț ORBAN
- Etichete:
- festivalul vaii muresului
- petelea
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu