Rămas bun, Klosz Péter! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1761 Vizualizări

Rămas bun, Klosz Péter!

Ne-a părăsit Klosz Péter. La doar 49 de ani, principalul promotor al evenimentelor sportive majore organizate în ultimii ani în Târgu Mureș a fost chemat la Ceruri . În urma unui infarct miocardic, Péter ne-a părăsit. El a fost nu doar un foarte bun organizator, el a fost și fondatorul clubului târgumureșean Master Sky&Bike. A fost unul dintre cei trei mureșeni președinți de federații sportive, omul care a făcut tot ceea ce a făcut în primul rând cu sufletul, fără a căuta profituri în urma muncii sale. Dacă nu a avut ocazia să se afirme ca sportiv, a ales să ofere altora condiții pentru a face sport. „Nu am avut performanțe deosebite în tinerețe. Am practicat sport, chiar mai multe discipline, dar nu la cel mai înalt nivel. Când am realizat că nu mai pot face performanță, la peste 30 de ani, deoarece nu voiam să renunț la sport, am participat la concursuri de alergări montane, cunoscând cu această ocazie triatlonul. Ulterior, împreună cu câțiva prieteni am pus bazele clubului din Târgu Mureș, cu intenția de a oferi tinerilor un cadru organizat de a practica sportul, la trei discipline foarte populare, cum sunt alergatul, ciclismul și înotul, reunite într-o disciplină. În anul 2012 s-a ajuns și la noi la constituirea unei federații”, declara acesta înaintea uneia dintre competițiile organizate de România, la Târgu Mureș.

Pentru felul în care a știut organiza întreceri la nivel înalt, Klosz a fost numit președintele Federației Române de Triatlon. „La Târgu Mureș era unul dintre cele mai puternice cluburi din țară. Astfel, la înființare am fost numit secretar general, iar după patru ani mi-am depus candidatura și am câștigat alegerile, fiind numit președintele federației. În acești câțiva ani România a găzduit câteva competiții importante, unele chiar la Târgu Mureș, un lucru foarte benefic orașului”, îmi spunea Peti după o adevărată „invazie”, cu mii de turiști prezenți în vara acestui an.

A plecat dintre noi un om deosebit, un om de caracter. O pierdere pentru sportul mureșean, una și mai mare pentru cel românesc. Se spune că nimeni nu e de neînlocuit, dar unii foarte greu. A fost un om modest, cu suflet mare și curat.

Rămas bun, Klosz Péter!

P.S. Avea rezervat un bilet de avion pentru o gală a sportului care va avea loc peste câteva zile, la Timișoara. Acolo se află și cel mai titrat sportiv din România la triatlon, multiplul campion Ciprian Bălănescu. Din păcate cei doi nu se vor mai întâlni.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!