
- alin.zaharie
- 0 comentarii
- 394 Vizualizări
Ziua Națională marcată la Solovăstru și Jabenița
3 decembrie 2019Ziua Națională a României a fost marcată în comuna Solovăstru, duminică 1 Decembrie, prin două evenimente culturale de către autoritățile locale, avându-l în frunte pe Ilie Chirilă Tătar, primarul comunei, alături de Biserica, Armata și Școala și ansamblurile folclorice „Coronița” și „Dor Solovestrean”. În centrul manifestărilor a stat binecuvântarea Monumentelor Eroilor, precum și a două busturi reprezentând personalități locale. Ceremonia solemnă a fost completată de onorul militar acordat de reprezentanți ai Armatei Române de la Garnizoana din Târgu-Mureș.
Dezvelirea bustului căpitanului erou Iuliu Șerbănuțiu
Sărbătoarea de suflet a românilor a debutat cu participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie oficiată în bisericile parohiale. Credincioșii parohiei Solovăstru au venit în procesiune, de la biserică până în curtea căminului cultural. După intonarea imnului național și dezvelirea bustului căpitanului erou Iuliu Șerbănuțiu (1910-1942), originar din Solovăstru, a fost oficiată o slujbă de binecuvântare de către părintele Adrian Ganea, preot al parohiei Solovăstru, și părintele Hadrian Horațiu Mălinaș, preot al parohiei Jabenița. Profesorul Ioan Baciu a prezentat câteva date biografie ale eroului solovestrean, dintre care amintim formarea profesională de avocat, calitatea de președinte al Organizațiilor Tinerilor Români de pe Valea Mureșului (1932-1939), dar și faptul că a trecut la Domnul în ținuturile de la Cotul Donului în urma exploziei unui obuz care i-a retezat picioarele. „Cu acest prilej, au fost depuse coroane, iar tinerii Școlii Gimnaziale din Solovăstru, împreună cu membrii celor două ansambluri folclorice din localitate, ne-au introdus în atmosfera sărbătorii Marii Uniri prin recitarea de poezii și intonarea de cântece patriotice, care au culminat cu o mare Horă a Unirii unde au fost antrenați mai mulți participanți la eveniment!”, a precizat părintele Hadrian Horațiu Mălinaș.
Omagiu adus lui Iacob Ichim
Sărbătoarea a continuat și în curtea căminului cultural din Jabenița unde a avut loc dezvelirea bustului lui Iacob Ichim (1877-1964). Datele biografice au fost prezentate de profesorul Ioan Ichim, de la care am aflat că personalitatea evocată a fost unicul delegat al comunei Jabenița la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918, iar între anii 1945-1946, deputat al județului Mureș în Parlamentul României. „Evocarea personalităților locale reprezintă o întâlnire cu istoria, menită să ne arate originile noastre, dar și să ne întărească în convingerea că și noi participăm la făurirea ei prin dragostea pe care o nutrim față de țară, neam și credința străbună”, a subliniat părintele Hadrian Horațiu Mălinaș.
Sursă: www.reintregirea.ro
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu