
- alin.zaharie
- 0 comentarii
- 1369 Vizualizări
Dragoș Pui, noul viceprimar al Reghinului
16 decembrie 2020Consilierii locali reghineni întruniți azi, 16 decembrie 2020 în ședință extraordinară, au ales prin vot secret noul viceprimar al municipiului Reghin.
Pentru această funcție au fost propuși consilierii Doru Stelian Cătană din partea PNL, respectiv Dragoş Pui din partea alianței PSD-ALDE. În urma votului exprimat de consilieri, Dragoş Pui a obținut un număr de 11 voturi, față de 8 ale reprezentantului PNL, fapt ce-l propulsează în funcția de viceprimar al municipiului Reghin.

„Vă mulţumesc pentru onoarea şi responsabilitatea pe care mi-aţi dat-o astăzi prin vot. Aşa cum foarte bine a precizat domnul primar, greul doar acum începe. Vom traversa o perioadă extrem de dificilă, atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere al proiectelor pentru municipiul nostru. Oraşul şi cetăţenii cred că au nevoie de o majoritate stabilă, matură şi responsabilă, care să ducă la bun sfârşit proiectele pe care cu toţii sper că ni le dorim pentru reghineni. În ceea ce priveşte afirmaţiile de la începutul şedinţei, cum că trebuie să ajungem în poziţie unii sau alţii, cred că sunt cât se poate de greşite. Cred că noi, aici, ca şi consilieri locali trebuie să lăsăm din acest moment politica deoparte, să facem echipă şi să-i reprezentăm cât de bine putem pe cei care ne-au dat votul şi care şi-au pus speranţele în noi. Motiv pentru care vă asigur că uşa mea de viceprimar va fi în permanenţă deschisă oricăruia dintre consilierii locali şi cetăţenilor municipiului Reghin. Sper să veniţi cu cât mai multe propuneri în folosul comunităţii şi pe care să le discutăm şi să le implementăm împreună. Îmi voi da toată silinţa să nu dezamăgesc şi să reuşim să modernizăm oraşul cu viteza şi cu proiectele pe care le aşteaptă cetăţenii” , a fost discursul noul viceprimar al Reghinului, Dragoş Pui, imediat după anunțarea rezultatului votului.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu