VIDEO. Părintele Lucian Breja, o viață dedicată credinței ibăștenilor

„Dacă știu că e duminică, dacă aud că bate clopotul, eu nu pot sta locului” – Pr. Lucian Breja

Deși nu mai este paroh de patru ani, părintele Lucian Breja din Dulcea, Ibănești nu se consideră deloc un pensionar. Treburile gospodăriei, mersul în continuare la biserică unde cu drag slujește cînd este invitat, sunt ocupațiile  de bază ale părintelui de la Dulcea, cel care a slujit Sfînta Biserică vreme de 43 de ani.

Zilele trecute, pe o vreme de iarnă autentică, într-un loc de poveste  cum este Valea Gurghiului, un om de poveste, cum este părintele Lucian Breja  ne-a primit în casa domniei sale prilej  să ne povestească despre legătura sa de suflet cu această vale, cu oamenii locului.

Reporter: Când ați ajuns  în această minunată vale a Gurghiului?

Pr. Lucian Breja: Am poposit pe Valea Gurghiului la finele anului 1999, iar în anul 2000 l-am început ca și preot la Dulcea. Atunci s-a înființat parohia prin hotărârea Înaltpreasfințitului Andrei de la Alba Iulia, actualmente Mitropolit al Clujului, Sătmarului și Sălajului. Am început poarohia, prima dată scriptic, în toamna anului 1999.  Am făcut documentațiile pentru noua biserică iar în anul 2000 am început procurarea materialelor, turnarea fundației la biserică, lucrări care au durat până în anul 2004 când a fost  târnosită biserica, tot de către actualul Mitropolit al Clujului.

Rep.: Cum i-ați găsit pe oamenii acestei zone?

Pr. L. B.: Am găsit aici pe vale niște oameni credincioși și  minunați. Dacă nu erau atât de minunați nu  făceam ceea ce am făcut. În zece ani de zile, 2000-2010, două biserici construite de jos, târnosite, și o casă parohială cu toate dependințele care sunt necesare. Toate acestea numai prin credincioșia, bunăvoința și hărnicia oamenilor din  satele care alcătuiesc parohia, Brădețelu, Blidireasa, Zimți și Dulcea.

Aici sunt  oameni de la munte, oameni cu sufletul curat, care sunt hotărâți pentru o treabă, oameni care dacă au promis   ceva, s-au ținut de cuvânt întocmai, nu cum se întâmăplă mai nou prin multe locuri în care una zicem și alta facem. Am avut oameni la lucru zilnic, în cei patru ani nu am oprit lucrarea la biserică nici pe timp de iarnă. Și pe anotimpul rece se lucra, în special la lucrările care nu solicitau mortar sau la cele de zidărie.  Am avut și 160 de oameni la lucru într-o singură zi la această biserică care poate fi denumită pe bună dreptate Catedrala Văii Gurghiului.

Rep.: Sunteți legat sufletește de bisericuța de lemn de la Fâncel. Care este povestea ei?

Pr. L. B.: Bisericuța de la Fâncel a apărut așa cum apar primăvara ghioceii, cum apar florile de primăvară. După ce s-a pus temelia festivalului de la Fâncel, primăriile  care sunt arondate acestui loc au decis să se înalțe o troiță. Așa se face că la acea troiță a fost invitat Înaltpreasfințitul Andrei să o sfințească. Cu acel prilej, prefectul de atunci al județului Mureș, Ciprian Dobre,  într-o vorbă mai dulce a spus: ar fi frumos și o bisericuță aici la Fâncel. Eu aveam în plan o nouă bisericuță, dar pe care vroiam să o construiesc într-un alt loc, unde era mai vizibilă. Am zis gata, suntem de acord, astfel s-a rezolvat problema atunci,  iar în 2008 am început lucrarea la bisericuță. În 2010,  când a fost festivalul, a fost târnosită noua bisericuță. În doi ani de zile a fost construită această bisericuță din lemn.  Aceste biserici vor rămânea peste timpuri, peste veacuri  ca o amintire, ca un lucru care vorbește despre oamenii de pe Valea Gurghiului. Aici toți oamenii sunt harnici, muncitori , cum e vorba românească, ce-au în gușă, au și-n căpușă. La acești oameni nu merge cu jumătăți de măsură tot felul de vorbe în vânt, sau dacă am promis nu mai trebuie să fac. Oamenii,  dacă te-au descoperit cu treburi slabe din acest fel nu mai ofereau sprijin pentru construcția bisericii. Trebuie să fi la fel de hotărât ca și ei, numai așa treaba merge când vine vorba de a face ceva.

Rep.: Care au fost cele mai mari satisfacții pentru dumneavoastră ca și preot aici la Dulcea?

Pr. L. B.: Au fost cele legate de împlinirea lucrărilor la cele două biserici și la casa parohială, respectiv târnosirea în toamna lui 2004 și în toamna lui 2010. A fost un moment de împlinire și pentru mine dar și pentru consiliu parochial, împreună cu curatorii care i-am avut.   Aici vreau să amintesc un lucru extrem de interesant. Prim-curatorul se numește Dan Vasile Lepedeu. Al doilea curator se numește Dan Vasile Tărcău. Tot Dan Vasile îl cheamă și pe inginerul de la Reghin, de la Remat care ne-a ajutat foarte mult. Nu în cele din urmă este primarul comunei Ibănești pe care tot Dan Vasile îl cheamă. Iată că sunt patru de Dan Vasile care au muncit, care au pus sufletul la această lucrare a Domnului. Pe această cale țin să  aduc multe mulțumiri tuturor celor care au contribuit la construcția bisericilor.

Rep.: Cum a fost trecerea de la viața activă de preot la cea de pensionar?

Pr. L. B.: Nici acum nu sunt pensionar cu sufletul. Și acum, duminica și la sărbători mă duc la slujbă, atît aici la biserica din Dulcea cât și la Mănăsatirea de la Lăpușna. Mai pleacă un frate preot în concediu și îi mai țin locul. Oriunde sunt solicitat la vreo slujbă merg cu bucurie. Și acum,  dacă știu că e duminică, dacă aud că bate clopotul, eu nu pot sta locului.  Nu a ieșit din mine treaba de liturghisit, de a ține slujbă. În schimb am scăpat de toată birocrația de care aveam parte și de care nici cum nu mă împăcam. Nu mi-a plăcut niciodată lucrurile la birou cu tot felul de acte, mai bine pe șantier, locul unde mă simțeam mult mai bine. Am fost omul șantierului, dar nu excludeam și munca asta mai de birou, cu acte. Nu m-a atras biroul, mai bine pe șantier în rând cu meșterul, cu muncitorii alături. Cred că Dumnezeu a lucrat cu mine, din cauză că nu mi s-a părut greu deloc. Seara, veneam obosit iar  noaptea îmi rânduiam planul pe a doua zi. Atunci, după 12 noaptea îmi era mie munca de birou când mă ocupam de tot felul de probleme care trebuia să le rezolv.

Rep.: Cum vă pregătiți de Sfintele Paști acum în perioada Postului?

Pr. L. B.: Am intrat în Postul Mare, duminica am fost prezent la slujbă, așa cum o fac de obicei. La predică le-am vorbit oamenilor despre însemnătatea Postului , valoarea și necesitatea postului , ce ne îndeamnă biserica legat de această perioadă, în special despre postul sufletesc. Se fac rânduieli și slujbe în această perioadă  până la Paști. Se începe cu Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare, apoi Liturghiua darurilor mai înainte sfințite în zilele săptămânii din Postul Mare. Apoi se fac parastasele pentru cei morți în zilele de sâmbătă și toaste celelalte rânduieli. Cum ne apropiem de Paști numărul acestora crește, nu mai vorbim de Săptămâna Mare când sluijbele au o încărcătură spirituală deosebită.

Împreună cu preotul cel nou, Daniel Dumitru Sava,  care deja a ajuns la o vechime de patru ani de zile,  avem o bună înțelegere, suntem la slujbă amândoi astfel că treaba merge foarte bine. Credincioșii vin la biserică, numai că, acum cu pandemia asta,  parca numărul acestora a mai scăzut. Oarecum le e cam frică la oameni, dar tot vin la slujbă, cum se întâmplă în fiecare duminică, cu mască, mai distanțați, cum se cere  mai nou cu această nouă rânduială.

A consemnat Alin ZAHARIE