
Un vis devenit realitate. Școala Gimnazială Omega, Extensia Nazna
14 septembrie 202112 prichindei învață într-o școală la standarde europene
La Nazna, comuna Sâncraiu de Mureș, într-o zi de toamnă scăldată de soare, colorată cu baloane și cu zâmbete, o duzină de prichindei așteaptă așezați pe băncile din curtea noii extensii a Școlii Gimnaziale Omega (str. Principală nr. 83) să se strige catalogul și să pășească pentru prima dată în sălile de clasă primitoare, dotate la standarde europene, și în sălile atipice – muzică, pictură – pentru învățământul românesc, unde cadrele didactice le vor picta cunoștințe cu dedicare, răbdare și înțelepciune. Jucăuși sau cuminți, curajoși sau temători, emoționați și bucuroși, zâmbitori sau serioși, prichindeii preșcolari și școlari ne-au înseninat “dificila” zi de luni înainte de a ne lua rămas bun de la ei după ce panglica inaugurală a căzut, sub foarfecele purtate de Cornelia Ganea, directorul Școlii Gimnaziale Omega, Ionuț Petru Budian, primarul comunei Sâncraiu de Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, fondatorul școlii, și Remus Aurel Bența, într-o dublă calitate – părinte și antreprenor. Au fost petrecuți de părinți și bunici în pasul acesta, pentru unii mai ușor, pentru alții mai dificil, dar, cu siguranță, inspirațional în ale cunoașterii pentru fiecare.

Duios și cald cuvânt de început la ceremonia de inaugurare a extensiei din Nazna a Școlii Gimnaziale Omega și de deschidere a noului an școlar a avut Cornelia Ganea, directorul instituției de învățământ. “Dragi copii, vă spun un bun venit astăzi, 13 septembrie 2021, la Școala Gimnazială Omega din localitatea Nazna, este o zi deosebită deoarece un vis a devenit realitate. Totodată suntem bucuroși și recunoscători pentru încrederea pe care ne-ați acordat-o, fiindu-ne astăzi și în următorii ani alături”, a fost mesajul doamnei director.
Am ascultat apoi Imnul de Stat al României, “Deșteaptă-te, române!”, pentru ca apoi să li se adreseze copiilor, părinților, cadrelor didactice și altor participanți primarul comunei Sâncraiu de Mureș, Petru Ionuț Budian.
“În primul rând vă spun că mă bucur să mă aflu astăzi aici alături de părinți, copii minunați și cadrele didactice cărora le voi ura mult succes în noul an școlar și fie ca acest nou drum pe care pornesc să fie presărat numai cu reușite și realizări. Mă bucur, de asemenea, că avem astfel de investiții la noi în comună și avem oameni care se gândesc și la educația copiilor noștri care vor fi viitorul nostru și ne vor ajuta să ducem comunitatea noastră acolo unde îi este locul. De asemenea, vă asigurăm întotdeauna de sprijinul nostru, al Primăriei și al Consiliului Local, orice astfel de investiții vor fi sprijinite cu mare drag”, a rostit edilul comunei.
23 de ani de istorie la standarde înalte

Școala Gimnazială Omega, fondată de Fundația Omega, are o istorie care a trecut de două decenii. Despre visul de început și dezvoltarea proiectului de-a lungul acestei perioade a vorbit prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, fondatorul Școlii Gimnaziale Omega și rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș.
“Sunt momente în viață în care inima trebuie să vină în fața minții pentru că doar așa ne putem bucura pentru lucruri care au în spate o istorie și fără istorie până la urmă nu putem să ne bucurăm de prezent. Suntem astăzi în fața unui moment care are și o componentă administrativă, dar și una emoțională deosebită.
Privind-o pe cea emoțională, trebuie să privesc în urmă și să îmi aduc aminte cu nostalgie dar și cu bucurie că în urmă cu 23 de ani, dintr-un vis frumos al unor oameni, la vremea respectivă tineri și visători, a apărut Fundația Omega. Era vremea în care credeam că totul se poate face doar visând și probabil că în spatele fiecărui proiect care are un vis trebuie asociați și niște oameni care știu cum să ne facă să ne trezim din vis și să punem lucrurile în practică.
În urmă cu 23 de ani a apărut Fundația Omega și un nucleu al unei grădinițe care a funcționat timp de trei ani pe strada Aurel Filimon nr. 16, ulterior proiectul a crescut și după trei ani a apărut ceea ce toți mureșeni cunosc Școala Omega, situată pe strada Transilvaniei, o clădire frumoasă, și atunci și acum, frumoasă nu doar prin partea de arhitectură, ci mai ales prin ceea ce conține ea – elevi, preșcolari, școlari care de-a lungul celor aproape 20 de ani au crescut, unii au devenit deja oameni mari, dar niciunul dintre ei nu a uitat de unde a plecat.
Proiectele mari încep cu idei mari și cu lucruri mici, apoi prin derularea, ca un bulgăre de zăpadă, ele capătă dimensiune. Stă, până la urmă, în firea lucrurilor ca ele să se dezvolte, dacă sunt pe baze bine făcute la început, astfel încât ceea ce astăzi inaugurăm aici – filiala Școlii Omega din Nazna – este, dacă vreți, o evoluție firească, naturală și voi veni acum în planul administrativ al acestui demers, în afara acelui emoțional, spunând că ceea ce se întâmplă în Nazna acum, deși este extraordinar, ar trebui să fie o stare de normalitate”, a rememorat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.
Fondatorul Școlii Gimnaziale Omega consideră că nou înființata unitate de învățământ ar trebui să reprezinte standardul educațional din Ronânia.
“Este rostul unora, printre care mă număr și eu, ca această insulă să capete o putere de generalizare cât mai mare la nivel național. Copiii noștri, sigur că ne gândim că au dreptul la ceea ce este mai bun, unii sunt mai norocoși în viață decât alții, din păcate viața nu este egală cu șansele pe care le oferă, noi trebuie să transformăm acest așa-zis noroc pe care îl au ei într-o formă de responsabilitate pentru că cei care primesc mult în viață au, în egală măsură, datoria să întoarcă ceea ce primesc.
Faptul că în această localitate limitrofă Târgu Mureșului este o asemenea instituție este o mândrie, cred, pentru comună și pentru Biserica Adventistă care patronează această școală pentru că trebuie să găsim lucruri care ne pun laolaltă și nu lucruri care ne separă. Îi felicit pe toți cei care au depus toate eforturile pentru ca acest proiect să devină realitate într-un timp scurt, le mulțumesc în numele Fundației Omega și nu am nicio îndoială că, de la an la an, această extensie a Școlii Omega va deveni mai frumoasă, mai strălucitoare.
Am să aduc din spațiul academic o formulă de încheiere pe care o folosim: Vivat, Crescat, Floreat!, altfel spus să crească, să înflorească, să aibă viață lungă filiala Omega de la Nazna. Felicitări și La mulți ani!”, a încheiat acesta.
“Un vis a devenit realitate”

Cu emoție și bucurie, într-o dublă calitate, părinte și antreprenor, i s-a adresat apoi auditoriului Remus Aurel Bența, CEO DAW Bența. A adunat în discursul său atât mulțumirile către cei care au făcut posibilă construcția și dotarea clădirii, către cei care vor clădi mințile copiilor, cât și emoțiile și speranțele unui părinte care își petrece fiicele, pentru prima dată, peste pragul școlii pe care a ctitorit-o.
“Astăzi este o zi încărcată de emoție atât din perspectiva celor care au investit în proiectul Școlii Omega, dar și a părinților și a copiilor. Un vis a devenit realitate.
Doresc prin intervenția mea să aduc mulțumiri celor implicați în acest demers. În primul rând felicit Școala Omega, pe fondatorul ei, pentru viziune și pentru decizia de a-și extinde activitatea în Nazna. În mod special vreau să îi mulțumesc doamnei director general, profesor Cornelia Ganea, și doamnei director adjunct, profesor Mirela Topliceanu.
Am reușit să creăm infrastructura unei școli cu spații educaționale dotate la cele mai înalte standarde, cu zone de învățare, de relaxare, ateliere de lucru, cu spațiu exterior de joacă generos, toate menite să susțină dezvoltarea armonioasă a copiilor. Toate acestea au fost realizate într-un timp foarte scurt.
Pe lângă activitățile tradiționale ale unei școli, aici la Omega Nazna, avem parte de ateliere cu materiale specifice. Mulțumesc doamnei Ramona Crăciun, fondatorul Școlii Montesori din Târgu Mureș, pentru implicare și suport.
Mulțumesc, de asemenea, autorităților publice implicate – dintre acestea aș menționa Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Primăria Sâncraiu de Mureș.
Nu în ultimul rând aș vrea să mulțumesc fiecărui membru al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Nazna pentru suportul și donațiile pe care au înțeles să le facă, atât pentru construcția acestei clădiri, cât și pentru dotarea ei, Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea pentru viziune și decizia de a pune la dispoziție acest spațiu necesar acestei instituții de învățământ.
Pentru mine personal, astăzi este o zi de sărbătoare, plină de emoție. Sunt părinții mei aici, soția mea, copilașii mei și aș vrea să vă provoc să vă întoarceți spre persoana din stânga sau din dreapta și să împărtășiți ce emoție simțiți. Un cuvânt. Bucurie? Mândrie? Grijă? Entuziasm? Cu siguranță, părinții au și sunt copleșiți de emoțiile lor, fiind o școală la început, pot să își pună tot felul de întrebări, copilașii – de asemenea, profesorii – la fel.
Pe mine personal mă încearcă o emoție dublă, pentru că acesta a fost un proiect de suflet, inițiat cu mulți ani în urmă și astăzi, în calitate de părinte, sunt bucuros că fetele mele – Anastasia și Ecaterina – pornesc astăzi cu bucurie și încredere călătoria în labirintul cunoașterii și al înțelegerii de sine.
Ne-am dorit pentru copii să învețe cu plăcere într-un mediu confortabil, prietenos și grijuliu. Un loc unde se încurajează empatia, creativitatea și curiozitatea.
Am încredere că aici vor avea toate acestea, sprijin, îndrumare și validarea potențialului lor.
Mult succes tuturor copiilor și cadrelor didactice!”, le-a transmis, emoționat și cu speranță, Remus Aurel Bența celor prezenți.

Cuvânt de bucurie și de pace
La finalul momentului de discursuri inaugurale, secretarul Tamási Károly, reprezentantul Bisericii Adventiste din zona Transilvania de Sud, le-a spus gândurile sale copiilor și cadrelor didactice.
“În numele Comitetului Conferinței Naționale din Transilvania de Sud, vă doresc un an școlar cât mai bogat, cu rezultate frumoase, să vă bucurați de aceste rezultate, dar dincolo de acestea, dincolo de calificative și note mari și bune, vă doresc să aveți un comportament exemplar, să aveți bucuria de a veni la grădiniță și la școală cu conștiința că zilnic veți aduna în minte și în suflețelul vostru lucruri noi și frumoase.
Vă doresc să vi se împlinească toate visele, toate aspirațiile, să aveți sănătate și dispoziția necesară să studiați cât mai mult, să vă bucurați de liniște, de pace sufletească, să respectați această școală, această grădiniță superbă, cu cadrele ei didactice care vă primește astăzi cu brațele deschise și, nu în ultimul rând, să confirmați speranțele și încrederea părinților și familiilor voastre.
Cadrelor didactice le doresc multă sănătate, perseverență, seriozitate și dragoste pentru vocația de educator și dascăl, iar influența dumneavoastră să aibă impact asupra cunoștințelor și caracterului copilașilor, să vă ghideze cuvintele Apostolului Pavel din Filipeni capitolul 4: “Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească. Fiți binecuvântați cu toți!”, a fost mesajul lui Tamási Károly.
Prima citire a catalogului
După mesajele invitaților și gazdelor, a venit și momentul îndelung așteptat de către școlari și preșcolari: prima strigare a catalogului.
“Dragi copii, astăzi vă aflați în fața unei noi provocări, așa că vă încurajez să fiți responsabili în fiecare moment. Știm că sunteți înzestrați cu minți sclipitoare, fiind creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, devenind astfel capodopera mâinilor Sale. Așadar, dragilor, vă prețuim și vă vom fi alături. Pentru prima dată astăzi, în acest loc se strigă catalogul: Florea Luca Nicolas, Lopez Henric, Ludușan Matilda Mirabela, Oltean Victor Lucian, Szabo Annelise, Toma Filip Daniel, Bența Anastasia Ioana, Bența Ecaterina Maria, Marian Darius Andreas, Kiss Dali Rareș, Roșca Alexandru, Roșca Emanuel. Vă dorim, dragi copii, un an frumos productiv și cu descoperiri uimitoare”, a spus directorul Cornelia Ganea. Fiecare prichindel a primit câte un dar pe care fiecare l-a privit cu multă curiozitate.
Echipa Școlii Gimnaziale Omega din localitatea Nazna a fost prezentată de către directorul adjunct Maria Florentina Topliceanu. Am făcut cunoștință vizuală cu: “profesor pentru învățământul preșcolar, doamna Soportocean Ramona, și îngrijitor la grupa de grădiniță, doamna Cocoară Andreea. În învățământul primar, clasa pregătitoare, doamna profesor pentru învățământul primar Moldovan Vasilica Camelia, doamna profesor pentru învățământul primar – clasa întâi Kodori Lucas Helga Eva, domnul profesor de religie – Guțu Andrei, doamna profesor de limba engleză – Pol Vărzaru Ana Maria, doamna instructor formator limba engleză – Belean Mihaela Roxana, și capelanul școlii noastre, domnul Horândău Daniel. Ne va susține în activitatea de aici și doamna secretară Feșteu Ana Maria și doamna contabil Miclea Ioana”.
Ceremonia inaugurală a continuat cu un moment evlavios, binecuvântarea școlii, a elevilor, dascălilor și părinților de către pastorul Daniel Toma.

A urmat apoi tăierea panglicii, “să dăm viață acestei clădiri”, cum s-a exprimat directorul Cornelia Ganea. Gemenele Anastasia și Ecaterina Bența și gemenii Alexandru și Emanuel Roșca au fost responsabili de aducerea pernelor pe care au fost așezate foarfecele oferite celor patru adulți care au semnat prin acțiunea lor deschiderea oficială a școlii: Cornelia Ganea, Ionuț Petru Budian, Leonard Azamfirei și Remus Aurel Bența.
Plimbare printr-o școală “uau”

Acum nu e prea jurnalistic să folosești onomatopee atunci când descrii o școală, însă noua instituție de învățământ din Nazna e “uau”. Colorată, cu mobilier adaptat vârstei elevilor și preșcolarilor, fie că ne referim la sălile de curs, de clasa I și grădiniță, la ateliere, bucătărie sau sălile de pictură, muzică, limba engleză, cu holuri luminoase, școala arată ca o unitate de învățământ europeană.
În sălile de curs, pe copii îi așteptau, caligrafiate elegant, mesaje de bun venit, în limba română și în limba engleză, dar și câteva proverbe motivaționale: “Transformăm elevii de azi în liderii de mâine” și “Deschide-ți inima la învățătură și urechile la cuvintele științei”.

Mult succes preșcolarilor, elevilor și dascălilor lor în aventura cunoașterii și în construirea, cărămidă cu cărămidă de învățătură, cunoștințe cu cunoștințe, a caracterelor liderilor de mâine!

Ligia VORO
Lasă un comentariu