FOTO: Leontina Pop și Doru Pop, cetățeni de onoare în Hodac Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 790 Vizualizări

FOTO: Leontina Pop și Doru Pop, cetățeni de onoare în Hodac

Comunitățile de pe Valea Gurghiului și-au dat întâlnire miercuri, 8 septembrie, pe Platoul Fâncel pentru a cinsti cum se cuvine tradițiile locului, parte a proiectului ”Promovarea valorilor culturale și susținerea turismului din Valea Gurghiului” demarat de Asociația Comunităților Văii Gurghiului.

Printre comune s-a numărat și Hodac, prezentă la evenimentul găzduit de Platoul Fâncel cu un program artistic susținut de cele două ansambluri din comună, „Hodăceana”, coordonat Cornelia Butilcă care a prezentat obiceiul legat de zestrea miresei, și ”Moștenitorii Hodacului” coordonat de Anișoara Farcaș care a prezentat obiceiul de nuntă specific Hodacului. Spectacolul a fost întregit de recitalurile susținute de soliștii Leontina Pop, Doru Pop, Elena Violeta Man și Nicușor Butilcă.

Recunoștință adusă fiilor satului

Prezența comunei Hodac pe Platoul Fâncel a fost întregită de un moment special, acordarea diplomelor de ”Cetățean de Onoare” al comunei Hodac celor doi fii ai Hodacului, soliștii de muzică popular Leontina Pop și Doru Pop.

„Am avut deosebita plăcere de a înmâna diplomele de ”Cetățean de Onoare” doamnei Leontina Pop și domnului Doru Pop pentru întreaga activitate artistică, pentru cântecele frumoase despre Valea Gurghiului, în special despre Hodac pe care cei doi soliși le promovează la nivelul întregii țări. Le doresc să aibă parte de multă fericire, bucurie și multe împliniri în viață de acum înainte”, a precizat Valentin Iacob, primarul comunei Hodac.

La rândul său, Cornelia Butilcă, coordonatorul Ansamblului „Hodăceana” a subliniat importanța momentului menit să aducă o recunoaștere celor care, prin cântec popular promovează comuna Hodac și întreaga Vale a Gurghiului. „Fiind și consilier local al comunei Hodac, sunt foarte bucuroasă că am depus acest proiect la Consiliul Local pentru acordarea titlului de ”Cetățean de Onoare” celor doi minunați fii ai satului, care a fost aprobat în cele din urmă, atât la nivel de Consiliu Local cât și de Prefectura Mureș care și-a dat avizul. Toată lumea cunoaște activitatea artistică a celor doi fii ai Hodacului, prin cântecele lor au dus tradiția Hodacului, portul și cântecele noastre tradiționale la toate festivalurile și spectacolele naționale și chiar internaționale la care au participat. Le mulțumim din suflet și le dorim multă sănătate pentru a putea să-și continuie această activitate artistică atât de frumoasă”, a precizat Cornelia Butilcă.

Dragoste pentru satul natal

„Sunt atât de emoționată, atât de fericită de dragii mei hodăceni, de domnul primar, de Cornelia, de consilierii locali. Le mulțumesc din tot sufletul pentru că Leontina Pop cât va trăi pe acest pământ, ”satul, valea am să mi-l cânt”. Vă mulțumesc și vă îmbrățișez”, a declarat Leontina Pop.

Mereu alături de Hodac

„În primul rând vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu, apoi tatălui meu care nu mai este printre noi. Prima educație care am primit-o a fost de la el, mi-a spus așa: „poartă-ți cinstea și omenia copile, oriunde vei merge în lume”. Mamei mele care este în viață îi doresc din toată inima viață lungă, multă sănătate și putere. De asemenea, vreau să mulțumesc conducerii Primăriei Hodac, primarului și viceprimarului, consilierilor locali și tuturor cetățenilor comunei Hodac, tuturor colegilor de cântec alături de care suntem de atâția ani împreună, aceste grupuri folclorice minunate. La toți le promit un lucru, indiferent cât vom trăi, cât ne va ține Dumnezeu, nu avem cum să uităm de unde am plecat pentru că în momentul în care cineva uită de unde a plecat, el nu mai există. Promit că voi fi în continuare alături de Hodac, de hodăceni, așa cum și ei au fost alături de noi. Doamne Ajută și să fim sănătoși cu toții!”, a subliniat Doru Pop.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!