
- redactia
- 0 comentarii
- 308 Vizualizări
Experți noi în dezvoltare durabilă
9 martie 2022150 de persoane din administrația publică centrală vor deveni experți în dezvoltare durabilă, a anunțat miercuri, 9 martie, Borbély László, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României.
”Pentru instituții publice puternice și eficiente, avem nevoie de funcționari care să poată face față provocărilor ce decurg din implementarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă în România și nu numai. În acest sens, am încheiat un contract cu Academia de Studii Economice din București. Cel puțin 150 de persoane din administrația publică centrală vor beneficia de expertiza profesorilor din echipa ASE pentru a fi formați ca experți în dezvoltare durabilă – conform standardului ocupațional aferent, cod COR 242232, în cadrul programului postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă ”Administrație publică pentru dezvoltare durabilă”. Cursurile postuniversitare vor demara în luna aprilie, includ 180 de ore de activități didactice, din care 60 ore, teorie și 120 ore, activități practice”, a precizat Borbély László.
(Redacția)
- Etichete:
- dezvoltare durabila borbely laszlo
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu