
- redactia
- 0 comentarii
- 480 Vizualizări
Foto: Curiozități despre plantele medicinale folosite de romani
24 august 2022La Festivalul Roman, care a avut loc în localitatea Călugăreni din județul Mureș, sâmbătă, 6 august, vizitatorii și-au putut ocupa timpul cu o mulțime de activități, la diferitele standuri prezente acolo. Printre acestea, se găsea și atelierul cu plante medicinale, unde doritorii putea să descopere textura, mirosul, sa guste diverse ceaiuri sau să testeze creme și parfumuri.
Mihaela Sămărghițan, cercetător științific la secția de Științe ale Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș, a oferit cotidianului Zi de Zi câteva curiozități despre plantele medicinale și despre folosirea lor în Roma Antică:
„Suntem la sectorul de plante medicinale, avem câteva specii care cresc spontan la noi în țară și care erau folosite și de romani în tratamentul diferitelor boli. Am pus atât planta uscată ca să se poată vedea textura, să se simtă mirosul, și pe banner se pot citi informații despre modul de folosire al acestora. Ele pot fi folosite și sunt folosite și astăzi ca și plante medicinale în tratamentul diverselor afecțiuni și pentru exemplificare putem gusta un ceai de mușețel sau de mentă. În perioada romană erau folosite sub formă de ceaiuri, infuzii, macerate, exact ca în medicina tradițională de fapt. Se mai făceau creme pentru înfrumusețare. Acestea intrau și în compozițiile diverselor alifii. Bineînțeles exact ca și în ziua de astăzi, se folosesc la fel, în toate tipurile de preparate tradiționale, creme, alifii, cataplasme, cum v-am zis, infuzii, macerate, tincturi, în alcool. Sunt specii de plante medicinale, deci sunt utilizate în diverse afecțiuni reumatice, ale aparatului digestiv, respirator, renal. Find specii spontane, erau la îndemâna oricui și pe timpul romanilor, la fel ca și azi. Cele cultivate și exotice, nu. Dar cele spontane se găseau ca și astăzi. Aceste rețete, aceste plante stau cumva la baza produselor farmaceutice, cremelor din ziua de astăzi. Se cunoaște din antichitate încă modul în care se foloseau diverse specii medicinale care și în prezent sunt utilizate. Toate aceste plante prezentate de noi se folosesc și în zilele noastre pentru tratamente tradiționale”.
Ioana MĂRGINEAN






Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu