Theodora Benedek: O nouă șansă la viață pentru un tânăr de 18 ani Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1542 Vizualizări

Theodora Benedek: O nouă șansă la viață pentru un tânăr de 18 ani

Theodora Benedek, șeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a postat miercuri, 21 decembrie, pe pagina oficială de Facebook, informații cu privire la salvarea unui tânăr de 18 ani, care a primit o nouă șansă la viață.

„Pacientul suferă de cardiomiopatie hipertrofică obstructivă în formă severă și, fiind la risc de deces subit, i-a fost implantat un defibrilator intracardiac. Acesta îi va salva viața ori de câte ori va avea o aritmie cu potențial letal, fără a mai fi nevoie să fie adus la spital. Dispozitivul este decontat prin  programul național de defibrilatoare intarcardiace. În calitate de coordonator național al programului de formare în implantarea de stimulatoare intracardiace, mă bucur că Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a devenit  centru de formare națională pentru implantarea de defibrilatoare intracardiace în anul 2021.  În prezent, în Clinica de Cardiologie de la SCJU Târgu Mureș sunt șapte specialiști ce au competență în aceste proceduri complexe. De la începutul anului, alături de colegii mei, am implantat 167 de dispositive intracardiace de stimulare sau defibrilare”, a specificat prof. univ. dr. habil. Theodora Benedek.

„Astăzi am primit, alături de pacientul nostru, colindul celor ce ne-au adus la spital vestea Nașterii Mântuitorului. Personalul Clinicii de Cardiologie i-a făcut încă o bucurie de Crăciun, oferindu-i, în dar, un telefon mobil. Îi felicit pe colegii mei, deopotrivă pentru profesionalism și pentru cea mai importantă calitate, aceea de a fi Oameni”, a mai adăugat șeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, prof. univ. dr. habil.Theodora Benedek.

I.M.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!