
- redactia
- 0 comentarii
- 728 Vizualizări
Seară de suflet la Lunca Bradului
5 ianuarie 2023Primăria și Consiliul Local al comunei Lunca Bradului au marcat sfârșitul de an printr-un eveniment de suflet joi, 29 decembrie, la Căminul Cultural din Lunca Bradului, gazda unui spectacol de colinde la care au onorat cu prezența soliști și ansambluri din comună care au adus un frumos cadou locuitorilor la trecerea în noul an.

Debutul spectacolului a stat sub auspicile versului eminescian, tălmăcit de prof. Alina Pop, prezentatorul evenimentului:
„Colinde, colinde,
E vremea colindelor,
Căci ghiaţa se ‘ntinde
Asemeni oglinzilor.
Şi tremură brazii
Mişcând ramurele,
Căci noaptea de azi-i
Când scântee stelele.
Se bucur copiii,
Copiii şi fetele,
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele..
De dragul Mariei
Şi al Mântuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului” versuri care au prefațat momentul binecuvântării creștine adusă de părintele paroh Vasile Burian, și cuvântul de bun venit din partea primarului comunei Lunca Bradului, Alexandru Bexa și directorului Școlii Gimnaziale Lunca Bradului, Victor Covrig.

„Folclorul, tradițiile și obiceiurile populare sunt modul de manifestare a tot ceea ce este reprezentativ pentru existența personală. A învăță, studia și transmite mai departe această frumoasă zestre populară este un mod de a exista”, au fost cuvintele prezentatoarei Alina Pop care au deschis seara de colinde animată de Grupul de colindători ai Ansamblului Brădulețul” din Lunca Bradului instruiți și coordonați de către Cristina Moldovan, soliștii Denisa Alungulesei, Amalia Bocancea, Dănuț Ghidiu și Grupul vocal ”Raze de lumina” format din Andreea Petruț, Petru Covrig și Alexandra Mureșan.



Nu au lipist din spectacolul de la Lunca Bradului dansul popular însuflețit de către inimoșii dansatori din cadrul Ansamblului ”Brădulețul” pregătiți de coregrafii Irina Floarea și Florin Fekete care au încântat asistența cu o suită de jocuri populare de pe Mureș, Câmpia Transilvaniei, Toplița, Oaș, Târnavelor și Banatului.

(Redacția)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu