
- redactia
- 0 comentarii
- 251 Vizualizări
Artele spectacolului aprofundate de elevii Liceului Vocațional de Artă
8 aprilie 2023Săptămâna ”Școala Altfel” a fost una plină pentru elevii Liceului Vocațional de Artă, specializarea ”Arta Actorului” grație atelierelor găzduite de Universitatea de Arte din Târgu Mureș, prilej pentru elevi să descopere noi valențe în ce privește actoria, regia, scenografia, arta actorului și mișcarea scenică.

Primele ateliere au avut loc luni, 3 aprilie și au fost dedicate Teatrologiei, workshop susținut de lect. univ. dr. Raluca Blaga și conf. univ. dr. Eugen Păsăreanu din cadrul UAT Târgu Mureș, și un atelier dedicat Artei regizorului condus de conf. univ. dr. Gavril Cadariu.

A doua zi a săptămânii, marți, 4 aprilie, a venit rândul mișcării scenice să facă obiectul unui nou atelier coordonat de lector univ. dr. Cristina Iușan.

Miercuri, 5 aprilie, actrița Comaniei ”Liviu Rebreanu” din cadrul Teatrului Național Târgu Mureș, Elena Purea a condus un atelier destinat elevilor de la secția “Arta Actorului”, urmând ca joi, 6 aprilie, elevii să aibă parte de un workshop-uri de scenografie, statui vivante și păpuși-marionete.

Ultima zi a mai cuprins o întâlnire a elevilor cu studenții Masterelor de Actorie din cadrul UAT Mureș.
Au fost patru zile de bucurie adusă elevilor Secției Arta Actorului” din cadrul Liceului Vocațional de Artă, prilej pentru aceștia să afirme: „Mulțumim Universitatea de Arte Târgu Mureș pentru această săptămână minunată!”.
Sursă foto: Facebook Arta Actorului – Liceul Vocațional de Artă Tîrgu Mureș
(Redacția)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu