
- redactia
- 0 comentarii
- 487 Vizualizări
Ioan Baciu, omagiu în versuri adus sopranei Virginia Zeani
27 aprilie 2023Printre cei care au adus un binemeritat omagiu sopranei Virginia Zeani se numără și profesorul Ioan Baciu, fost director al Școlii din Solovăstru, satul natal al Virginiei Zeani, locul unde azi, 27 aprilie 2023 ”Primadonna Assoluta” s-a întors să-și ducă somnul de veci alături de părinții Veselina și Dumitru. Un mare iubitor al poeziei, Ioan Baciu nu s-a dezmințit nici de această dată și a scris câteva versuri dedicate sopranei Virginia Zeani de care o leagă nu doar un mare respect ci și un grad de rudenie, bunica dânsului fiind verișoară cu Dumitru Zehan, tatăl Virginiei Zeani.
Prima Donna Assoluta
După-o noapte fără stele
A văzut lumina vieții
Ochii dragi ai mamei sale
În soarele dimineții.
Oamenii mergeau la muncă
Ea țipa de bucurie
Satul de pe deal și luncă
Era prima temelie.
Își descoperi talantul
Vocea de privighetoare
Pe moment uită de satul
Ce-i aducea încântare.
Muncă, școală după școală
Revenea mereu acasă
Visul o purtă afară
Prin Italia frumoasă.
Brusc i s-a tăiat cărarea
De o veche stăpânire
Departe-i satul și țara
Singură răzbi în lume.
Prima Donna Assoluta
Colindă lumea întreagă
După ani sosise clipa
Satul drag să își revadă.
Astăzi pasărea măiastră
Porni pe calea divină
Solovăstru este casă
Aici va găsi odihnă
Versuri semnate Ioan Baciu
Alin ZAHARIE
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu