Oamenii FAINI creează povești în Mureş Life style
  • Sanda Vitelar
  • 0 comentarii
  • 682 Vizualizări

Oamenii FAINI creează povești în Mureş

Sunt oameni faini și „trăiesc în lumea de dincolo de pod”, cum spun ei, la 10 km de Târgu Mureș, încă în mediul rural. Este vorba despre cei care au reuşit anul acesta să vină împreună pentru un scop comun, fondarea unei asociaţii prin intermediul căreia să ofere o alternativă de petrecere a timpului liber.  

„Este vorba despre o gașcă FAINĂ de părinți care au decis să ofere copiilor lor o alternativă de petrecere a timpului liber și a vacanțelor, alta decât trendul actual legat de telefoane, jocuri video, timp în lumea virtuală. Ideea a apărut în urma unor întâlniri în care părinții au constat cu dezamăgire că trendul în dezvoltarea copiilor lor și perspectivele pe care le au aceștia nu sunt deloc încântătoare și au decis astfel să recreeze și să arate copiilor felul în care ,,pe vremea lor, își petreceau timpul prin jocuri, întâlniri, ieșiri în natură. Asociația Oameni Faini și Voinicei a fost înființată la începutul acestui an ca și cadru juridic care poate sprijini toate activitățile și ideile pe care oamenii faini din comunitatea Voiniceni doresc să le pună în aplicare. Activitățile au început pentru copii și cu copii dar dorința este de a capta atenția și implicarea tuturor categoriilor de vârstă mergând pe ideea de dezvoltare comunitară prin oameni și pentru oameni ”, a povestit pentru Zi de Zi, Voica Togan, preşedintele Asociaţiei Oameni Faini şi Voiniceni din comuna Ceuaşu de Câmpie.

Numele nu a fost ales întâmplător, pentru aceşti părinţi „Fain” înseamnă Forță, Atitudine, Implicare și Nădejde iar deviza pe care o promovează în rândul comunității este FII OM FAIN iar prin activitățile desfășurate vor să contribuie la educația noilor generații în spiritul celor mai importante valori și anume: empatie, toleranță, sprijin reciproc, implicare. „De ce oameni faini? Pentru că în Ardeal cuvântul ,,fain,, și-a păstrat valoarea și deși era folosit ca sinonim pentru frumos, actualmente este folosit pentru a evidenția diverse calități care per ansamblu oferă o imagine ce reflectă un impact pozitiv”, a mai spus preşedintele Asociaţiei.

Voiniceii (copiii din comunitatea Voiniceni) participă cu mare bucurie și entuziasm la evenimentele care se organizează și se implică la rândul lor. Recent părinții și copiii au participat la renovarea și amenajarea unui spațiu în din localitate, pus la dispoziție de către Școala Gimnazială și Primăria comunei Ceuașu de Câmpie în care au planuri mari pentru petrecerea timpului: jocuri, ateliere, seri de cinema, karaoke, activități educaționale non-formale, activități sportive și chiar petreceri.

De asemenea, Asociaţia se pregăteşte să dea o petrecere pe cinste cu ocazia Zilei de 1 Iunie. Toate activitățile lor se desfășoară prin sponsorizări, redirecționări din impozit și colaborări cu alte entități/ONG uri în diverse domenii.

,,Locuind în această comunitate am sesizat o lipsă majoră de oportunități pentru petrecerea timpului liber în rândul copiilor și tinerilor și știm foarte bine, mai ales mamele, că activitățile copiilor în lumea virtuală și timpul petrecut pe gadgeturi câștigă teren, iar problemele în rândul tinerilor nici nu vreau să le pomenesc. Noi nu ne dorim să avem de-a face cu așa ceva. Suntem în etapa de a stabili un calendar şi o listă de activități precum și un program prin care să atragem copiii/tinerii să petreacă timp împreună, să socializeze în lumea reală și cum ne place să spunem: SĂ AIBĂ O COPILĂRIE FERICITĂ.  Așadar avem spațiu și avem grupuri țintă pe diverse categorii: copii, tineri, părinți, producători locali și suntem deschiși la orice formă de colaborare”, a mai arătat preşedintele Asociaţiei.

Pentru oricine dorește să sprijine această asociație sau dorește să colaboreze în activități care sunt în concordanță cu scopul și viziune lor pagina unde se găsesc evenimentele de până acum și datele lor de contact este: https://www.facebook.com/fainisivoinicei

Sanda VIŢELAR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!