ONRC Mureș fără glas în privința grevei japoneze Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 426 Vizualizări

ONRC Mureș fără glas în privința grevei japoneze

Potrivit unui comunicat transmis de la București, începând de astăzi, 17 iulie, Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului Comerțului (SAONRC) va declanșa o grevă japoneză. Greva se va desfășura pe perioada 17-21 iulie, împotriva inechităților salariale și a discriminării salariaților față de celelalte categorii de angajați din familia ocupațională „Justiție”.

Pentru a afla detalii cu privire la revendicările angajaților și la greva desfășurată strict în Municipiul Târgu Mureș, am fost prezenți la Oficiul Registrului Comerțului. Angajații purtau banderole negre pe mână în semn de grevă, însă nu am primit nicio informație oficială de la aceștia. Potrivit declarației unei angajate, doar cei de la București pot oferi informații presei cu privire la acest subiect.

Chiar şi pentru realizarea unei fotografii a fost nevoie de primirea acceptului de la capitală. Înţelegem că există strategii de comunicare centralizate, dar, dorim pe această cale să atragem atenţia celor care stabilesc aceste strategii că, din fericire, în România, mai există şi presă locală care doreşte să transmită vocile oamenilor din comunitatea pentru care scriu. A centraliza exprimarea nemulţumirilor nu credem că ajută cauzei urmărite de un astfel de protest.

Prin urmare, conducerea de la Bucureşti informează că „principalele revendicări ale angajaților din ONRC vizează eliminarea discriminărilor și a inechităților salariale din familia ocupațională „Justiție”, plata integrală a drepturilor salariale câștigate în instanță și a dobânzilor aferente în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ocuparea prin concurs a posturilor vacante și eliminarea practicii de compensare a lipsei de resurse umane prin suprasolicitarea personalului existent.”

Sindicaliștii mai solicită un dialog social real pe marginea noii legi de salarizare a personalului Bugetar anunțate de guvernanți. (D.C.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!