
- Sanda Vitelar
- 0 comentarii
- 398 Vizualizări
Depozitul sălii de lectură a Bibliotecii Judeţene Mureş renovat după 110 ani
3 august 2023Încă de la darea în folosinţă a Palatului Culturii, în anul 1913, Biblioteca a fost una dintre instituţiile de cultură găzduite în bijuteria secesion din centrul municipiului Târgu-Mureş.

Sala de lectură, locul în care, timp de peste 100 de ani, probabil mii de oameni au avut posibilitatea de a consulta fondul de cărţi al instituţiei, este situată la etajul doi, dispune de 74 de locuri la mese de lectură, un post de distribuire a cărților, precum și de rafturi destinate în special lucrărilor de referință și STAS-urilor.


Sala de lectură, pe lângă spaţiul destinat publicului, mai este compusă dintr-un birou pentru bibliotecari şi depozitul de cărţi. De la darea sa în folosinţă şi până în anul 2023 depozitul nu a beneficiat de lucrări majore de renovare, chiar dacă, de-a lungul timpului, au fost efectuate diferite lucrări de amenajare în funcţie de necesităţile epocilor.
„Sunt două lucrări separate. Lucrările de la faţada Palatului Culturii nu au nicio legătură cu lucrările de la depozitul sălii de lectură. Noi locuim în această clădire, Muzeul Judeţean Mureş este administratorul, noi suntem doar beneficiarii acestei lucrări gestionate de Muzeu. Lucrarea a fost solicitată şi gândită de noi, dar tot ceea ce presupune partea administrativă a contractului revine Muzeului. Trebuie să trebuie să precizez un lucru important, am verificat și mi s-a și confirmat depozitul nu a mai fost zugrăvit din 1913, deci e prima dată renovat de la finalizarea clădirii și chiar era nevoie de această investiţie”, a declarat pentru Zi de Zi, Monica Avram, directorul Bibliotecii Judeţene Mureş.
Lucrările au fost pregătite încă de anul trecut cu înlocuirea instalaţiei electrice atât în depozit, cât şi în sala de lectură.
„Aceste lucrări au fost pregătite de anul trecut, în sensul că am avut o mică lucrare vizavi de schimbarea instalației electrice și în depozit și la sala de lectură. Am început schimbarea platformei de sticlă, care separă pe înălțime depozitul sălii de lectură. vorbim de două săli în depozit, fiecare împărțit în două, plus biroul bibliotecarilor”, a explicat Monica Avram.

Din păcate, sticla cu armătură folosită pentru separarea spaţiilor din depozit nu se mai fabrică şi a trebuit să fie înlocuită deoarece prezenta crăpături şi devenea un pericol pentru angajaţii instituţiei. Cea mai mare provocare a fost legată de mutarea fondului de carte din depozit.

„Am început din spate, ca să mergem pas cu pas spre spre ieșire, ca să zic așa, partea complicată a fost rocada de cărți, pentru că vorbim de peste 100.000 de cărți din depozit pe care nu ai unde să le duci, nu ai unde să le adăpostești până una, alta, motiv pentru care am găsit tot felul de soluții, inclusiv învelirea cărților direct pe raft, acoperirea lor completă în așa fel încât să să nu le atingă niciun fir de praf. Trebuie să recunosc, am primit ajutor de la persoanele private de libertate de la Penitenciar care au venit de două ori şi probabil vor veni şi a treia oară. Ne-au ajutat enorm pentru că vorbim de cărți mari, pe polițe, formate mari, trei și patru. Dacă le iei bucată de bucată, e foarte greu să le pui înapoi, pentru că inevitabil intervine alunecarea unei cărți și căderea alteia. Aşa, luate cu polițe sunt mult mai mult mai ușor de gestionat, dar în același timp și e extraordinar de grele”, a mai spus directorul Bibliotecii Judeţene Mureş.
Există speranţe ca lucrările să fie finalizate până la începerea şcolii în toamna acestui an. Investiţia este realizată de Muzeul Judeţean Mureş, administratorul clădirii Palatului Culturii, din fonduri proprii, suma iniţial alocată fiind de aproximativ 250.000 de lei.
Sanda VIŢELAR
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu