
- redactia
- 0 comentarii
- 750 Vizualizări
VIDEO: Ukulele personalizat Nicu Alifantis lansat la Reghin
30 septembrie 2023După o carieră artistică de o jumătate de secol, artistul Nicu Alifantis trăiește bucuria de a avea un instrument personalizat cu propria semnătură. Mai exact, este vorba de ”Ukulele Sopran Mahon”, instrument fabricat de HORA SA din Reghin. Botezul publicului va fi făcut în acreastă seară , ora 19 la Casa de Cultură „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin cu prilejul concertul „Nicu Alifantis 50 – The Anniversary Limited Signature Series”.
Avampremierea concertului a fost făcută vineri, 29 septembrie la sediul fabricii de instrumente HORA din Reghin, locul unde artistul Nicu Alifantis și ing. Nicolae Bâzgan, directorul SC Hora SA Reghin au prezentat pe larg frumoasa poveste a ukulelelor fabricate la Reghin.

„Suntem aici pentru a onora activitatea artistică a iubitului nostru cantautor, Nicu Alifantis, cel care timp de peste 50 de ani s-a dăruit scenei, s-a dăurit poeziei și muzicii bune. Țin să-l felicit încă o dată, să-i urez multă sănătate, putere de muncă cu succes în continuare”, a precizat ing. Nicolae Băzgan, directorul fabricii de instrumente HORA SA de la Reghin
Ukulele, vedeta principală
„E vorba de ukulele, un instrument exotic provenit din Hawai unde triburile respective își delectau plăcerile cu acest instrument. El a fost după aceea preluat de portughezi și adus în Europa unde a prins rădăcini. De asemenea, s-a dus și în America Latină și mai târziu și în America de Nord. E un instrument care, cu toate că este mic, poate delecta și poate obține performanțe ridicate”, a spus ing.Nicolae Bâzgan

Relația dintre HORA și ukulele
„Acest instrument a fost introdus în fabricație la fabrica noastră în anul 1978, fiind prima oară exportat în Anglia. În țara noastră a fost introdus mai greu și tocmai acest lucru m-a determinat ca să facem o metodă de ukulele care să fie dată fiecărui cumpărător în momentul în momentul care devine proprietarul instrumentului. Această metodă conține elemente esențiale de muzică, conține după aceea introducerea în mânuirea instrumentului, în acordarea lui și de asemenea o serie întreagă de acorduri și chiar piese muzicale care se puteau realiza cu acest instrument. Așa s-a ajuns ca acest instrument să fie cunoscut și în țara noastră, mai ales datorită Maestrului Nicu Alifantis care la introdus pe scenă.”, a povestit directorul HORA SA
La rândul său, Nicu Altifantis a revenit la fabrica de instrumente de la Reghin, de această dată cu ocazia faptului împlinit, lansarea ediției limitate de ukulele personalizate fabricate de HORA SA.

„Este prezentat aici și primul instrument fabricat la Reghin după care s-au făcut primele ukulele în România în 1978. Eu nu știam lucrul ăsta. A fost o surpriză foarte plăcută pentru mine să aflu că de atâta vreme există ukulele în România. Eu l-am îndrăgit foarte tare, s-a lipit de fapt de suflet. Am văzut o filmare cu un concert foarte frumos în memoria lui George Harrison. La finalul concertului a fost o piesă cântată la ukulele care mi s-a lipit de suflet. Pe lângă faptul că și cântecul era absolut minunat, instrumentul și felul în care a fost interpretat m-a determinat să zic: dacă nu-mi iau acum un ukulele, sunt ultimul om, nu se poate să nu am acest instrument. Era undeva în decembrie, în preajma Crăciunului când am văzut acest concert, iar în luna ianuarie deja l-am comandat. Astfel am avut primul ukulele. Asta se întâmpla în 2008. Doi ani de zile m-am tot jucat cu acest instrument după care, în 2010 am început să înregistrez un album care se chema „Cântece de șemineu” în studioul lui Victor Panfilov alături de care lucrez din anul 2002. La Victor în studio s-a născut piesa „Cântec de iubire” pe versurile Ninei Casian, piesă care s-a și imprimat. E e cântecul cu care se și termină albumul „Cântece de șemineu”. De aici de a plecat povestea mea cu ukulelele”, a povestit Nicu Alifantis.

A venit și anul 2023, unul aniversar pentru artistul Nicu Alifantis, precum și cadoul special oferit de fabrica de instrumente din Reghin prin persoana ing. Nicolae Bâzgan.
„Grație bunului Dumnezeu am ajuns anul ăsta să împlinesc 50 de ani de când cânt. Așa a fost să fie. Sigur că mă bucură lucrul ăsta, nici nu sunt foarte trist că au trecut 50 de ani, pot spune că sunt împăcat și mulțumit că în acești 50 de ani de activitate am făcut tot felul de lucruri și mă bucur că pot lăsa ceva în urma mea. Surpriza a venit de la domnul Nicolae Bâzgan care a venit cu această propunere, să se întâmple acest ukulele personalizat. Aici recunosc că vinovatul din spate care a făcut lobby și a susținut toată această poveste a fost Silvan Stâncer, căruia îi mulțumesc foarte tare pentru acest lucru. Cu Silvan mă știu de niște ani buni, îmi place foarte mult ce face el din punct de vedere artistic și din punct de vedere managerial la Biblioteca din Alba Iulia”, a precizat Nicu Alifantis

Nașterea ukulelelor personalizate
„Am ținut legătura permanent cu domnul Gelu Moișan, cel care a coordonat proiectul ăsta. Instrumentul sună foarte bine, îmi place foarte mult, de altfel o să-l auziți și în cadrul concertului de sâmbătă seara de la Casa Municipală de Cultură „Dr. Eugen Nicoară”. Dacă veniți la concert o să fie o bucurie foarte mare pentru mine. E un concert de lansare practic al acestui instrument. Va fi o serie limitată de 100 de bucăți semnate și numerotate de la 1 la 100, care, începând cu data de 1 octombrie pot fi găsite în magazinele Hora din Reghin și București. De asemenea, aceste ukulelel pot fi achiziționate și prin intermediul magazinului meu online”, a delarat artistul care nu s-a ferit să-și exprime mândria și mulțumirea de a avea un instrument personalizat.
„Cel mai tare și cel mai tare în clipa asta, sunt și emoționat și mândru de faptul că neam de neamul meu de la Brăila n-a avut un ukulele a lui cu semnătura proprie. Acuma s-a întâmplat minunea asta fapt pentru care mulțumesc foarte tare domnului Nicolae Bâzgan, fabricii HORA și tuturor oamenilor care au lucrat la acest instrument”, a menționat Nicu Alifantis.

Astea fiind spuse, Nicu Alifantis și ”Nikulele”, numele dat instrumentului ce va fi prezentat publicului în această seară, vă așteaptă de la ora 19 la Casa Municipală de Cultură „Dr. Eugen Nicoartă” pentru un concert de suflet dedicat muzicii și celor care îi dau respectul binemeritat.
„La concertul din această seară voi cânta împreună cu Răzvan Mirică. La sunet va fi Victor Panfilov. De asemenea, l-am invitat să fie alături de mine pentru că tot ne știm de atâta vreme, într-un mic recital pe Silvan Stâncel. Aceștia vor fi protagoniștii spectacolului de sâmbătă seara de la Casa Municipală de Cultură din Reghin, un spectacol pe care îl voi închina fabricii HORA pentru acest gest foarte frumos și emoțional pe care l-au făcut construind acest instrument personalizat”, a conchis Nicu Alifantis.
Alin ZAHARIE
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu