
- redactia
- 0 comentarii
- 3768 Vizualizări
Fonduri europene pentru intabularea terenurilor agricole din Mureș
24 octombrie 2023Comunitățile care beneficiază de cadastrarea terenurilor din fonduri europene unde se execută lucrări care nu se pot încadra în termenul de 31 decembrie 2023, prevăzut în contractele încheiate, vor putea să continue lucrările tot cu finanțare europeană, pe un alt program operațional, a transmis deputatul social democrat Dumitrița Gliga.
Camera Deputaților a adoptat această modificare legislativă în ședința de marți, 24 octombrie, în completarea O.U.G. 36/2023. Astfel, art. 31 alin. 6 prevede:
- Introducerea proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” în lista proiectelor etapizate;
- Continuarea proiectului în cadrul Programului Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027;
- Preluarea drepturilor și obligațiilor Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 de către Autoritatea de Management pentru Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (prin încheierea unui nou contract de finanțare pentru perioada 2021-2027).
În județul Mureș, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) desfășoară lucrări de cadastru general, pentru întreaga unitate administrativ teritorială, gratuit pentru cetățeni, în 20 din totalul de 102 UAT-uri existente.
14 comune din județul Mureș sunt incluse în proiectul cu finanțare europeană. Dintre acestea, 13 sunt în lucru – Band, Bogata, Chețani, Crăciunești, Cristești, Cuci, Eremitu, Ernei, Gheorghe Doja, Ibănești, Ogra, Sânger și Vătava. Pentru comuna Sânpaul, ANCPI a inițiat o nouă procedură de licitație publică și 6 comune – Corunca, Iclănzel, Sâncraiu de Mureș, Sângeorgiu de Mureș, Sântana de Mureș și Voivodeni – sunt incluse în Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, cu finanțare din fondurile ANCPI.
O altă modalitate de realizare a cadastrului sistematic este cea la nivel de sectoare cadastrale. Aceste lucrări continuă să fie realizate în celelalte UAT-uri din județul Mureș care au accesat fondurile ANCPI în cadrul finanțărilor directe către primării. Legea va fi transmisă pentru promulgare.
Modificarea legislativă era necesară în contextul în care sunt 581 din 660 de UAT-uri incluse în POR pentru care lucrările sunt în curs de execuție sau în procedură de licitație publică pentru cadastrarea terenurilor, pe fonduri europene.
Sursa foto: Facebook – Dumitrița Gliga
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu