
- redactia
- 0 comentarii
- 2730 Vizualizări
Cazul „prăjiturilor” familiei Gliga: Claudia Gliga rămâne în arest preventiv, soțul, în arest la domiciliu
20 decembrie 2023Curtea de Apel Târgu Mureș a desființat parțial încheierea penală a Tribunalului Mureș și a decis, miercuri, 20 decembrie, ca Gliga Claudia, soacra edilului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, să rămână în arest preventiv. Soțul acesteia, Gliga Petru Dumitru, va sta în arest la domiciliu, la casa celor doi acuzați din Reghin, în dosarul în care procurorii DNA Cluj susțin că cei doi au încercat să ofere suma de 50.000 de euro mamei unei judecătoare care se ocupa de cazul ginerelui lor, astfel încât cea din urmă menționată să pronunțe o soluție „mai blândă” edilului.
„În temeiul art. 205 C. pr. pen. admite contestaţia Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial Tg. Mureş împotriva încheierii penale din data de 19.12.2023 din dosarul nr. 6574/102/2023/a1.1 al Tribunalului Mureş. Desfiinţează parţial încheierea atacată şi rejudecă în limitele de mai jos cauza: Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpata G.C., respingând cererea inculpatei de înlocuire a acestei măsuri cu arestul la domiciliu. Înlătură dispoziţiile primei instanţe privitoare la înlocuirea arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu în ce o priveşte pe inculpata G.C.. Menţine, în rest, dispoziţiile din încheierea atacată, compatibile cu prezenta. În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu în data de 20.12.2023”, se arată în decizia luată de magistrații mureșeni.
Tribunalul Mureș a înlocuit, marți, 19 decembrie, măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu pentru soții Gliga, însă soacra primarului băimărean va rămâne în arest preventiv la secția de poliție din cauza faptului că ea este acuzată de dare de mită, în timp ce soțul ei este acuzat de complicitate.
Lorena PINTILIE
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu