
- redactia
- 0 comentarii
- 719 Vizualizări
Tinerii artiști mureșeni. INTERVIU cu Cristina Oprea, interpretă de muzică populară: „Prin muzică reușesc să mă conectez cu mine însămi”
3 ianuarie 2024Cristina-Maria Oprea este o tânără artistă târgumureșeană în vârstă de 19 ani, care se poate mândri cu multiple realizări frumoase în domeniul interpretării muzicale. Totodată, artista „jonglează” între cariera sa și pasiunea pentru dansul popular în cadrul ansamblului „Spice Mureșene”, fiind, totodată, și studentă a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, filiala Comunicare și Media Emergente. Iubirea sa de folclor este clar devoalată în toate activitățile sale: „Îmi place să cred că sunt o fire puternică, zâmbitoare și ambițioasă, căreia îi este drag să fie înconjurată de oameni frumoși și iubitori de folclor românesc”, a transmis artista.
Reporter: De cât timp cânți publicului mureșean – și nu numai?
Cristina Oprea: Am început să cânt de la o vârstă foarte fragedă, încă din clasele primare îmbinând această pasiune cu dansurile populare, domeniul în care activez și astăzi cu o vechime de peste 14 ani, în cadrul ansamblului ,,Spice Mureșene”, sub îndrumarea instructorilor Rodica Botârca și Silviu Circiu. Primele mele apariții pe scenă au fost alaturi de colegii mei din ansamblu în orașele și județele în care dansam. Astfel, pot spune că pasiunea pentru dans mi-a dezvoltat această plăcere de a fi în fața publicului, primindu-le aplauzele și aprecierile. Am crescut pe scenă, iar publicul mureșean va avea mereu un loc aparte în sufletul meu.

Rep.: Cum ai găsit această îndemânare, pasiune?
C.O.: Această pasiune a venit oarecum de la sine; mereu cântam prin casă sau la evenimentele care aveau loc în familie. Prima mea piesă am învațat-o datorită învățătoarei mele, Georgeta Vaidean, care a văzut potențial în mine – așa micuță cum eram –, sugerându-le părinților să mă ducă la lecții de canto.
Rep.: Unde ai studiat muzica?
C.O.: Am început să studiez muzica în cadrul Școlii Populare de Arte din Târgu Mureș, secțiunea canto popular, sub îndrumarea doamnei profesoare Dorina Oprea. Alături de dânsa, formarea mea a prins contur datorită celor 3 ani studiați în grup, urmați de 3 ani de studiu individual, axându-ne mai mult pe tehnica vocală și pe dezvoltarea scenică, care au definit ultima etapă a formării mele.
Rep.: Ai vreun model-interpret care te inspiră?
C.O.: Consider că fiecare interpret are ceva de oferit, de la care noi, cei la început de drum, avem de învățat, dar, cu siguranță, doamna Dorina Oprea este cea care și-a lăsat amprenta asupra mea prin pasiunea dumneaei pentru muzică. Pe această cale, doresc să îi mulțumesc pentru fiecare moment dedicat și pentru toate sfaturile de care cu siguranță voi ține cont!
Rep.: Ce înseamnă muzica pentru tine?
C.O.: Muzica înseamnă bucurie sufletească. Prin muzică reușesc să mă conectez cu mine însămi. Sentimentele pe care le simt când cânt mă fac să prind putere.
Rep.: Mai ai emoții după atâția ani în care te-ai format sub ochii publicului?
C.O.: Deși am urcat pe scenă de nenumărate ori, am emoții și când dansez, deoarece îmi doresc mereu să dau ce am mai bun.
Rep.: Vorbind de spectacole, prin ce județe te-a dus muzica?
C.O.: Am participat la numeroase spectacole, atât în țară, cât și înafară. Am performat în județe precum București, Brașov, Bistrița, Cluj, Tulcea, respectiv Cehia și Bulgaria.
Rep.: Am înțeles că publicul mureșean te va putea urmări în această lună, alături de alți interpreți, la emisiunea „Dor de cântec, dor de neam”, la Favorit TV. Cum a fost această experiență? La ce să se aștepte publicul?
C.O.: Da, într-adevăr, mă veți putea urmări în cadrul emisiunii ,,Dor de cantec, dor de neam”, pe Favorit TV, susținută de doamna Crina Prața, care ne primește întotdeauna cu drag într-un loc în care am plăcerea să merg de fiecare dată. Vă invit să mă urmăriți în data de 30 decembrie, unde voi interpreta una din piesele care face parte din repertoriul meu, intitulată ,,Ce se-aude, vai de mine”.
Rep.: A fi interpret de muzică populară este ceea ce dorești să faci și în viitor? Te vezi cântând toată viața?
C.O.: Este o dorință de a mea – să devin o interpretă de succes –, dar nu știm niciodată ce ne rezervă viitorul. Cu siguranță voi cânta toată viața, deoarece este ceea ce îmi place să fac.
Rep.: Cine te-a sprijit în demersul tău artistic?
C.O.: Cel mai mult m-au sprijinit părinții mei, pe care îi iubesc în egală măsură. Mama mea a fost cea care m-a susținut la orice pas și care este alături de mine în toate momentele. A crezut mereu în mine și m-a ridicat ori de câte ori a fost nevoie – și o face în continuare. De asemenea, chiar ea a scris câteva din piesele mele, dar nu pot uita de restul familiei și de prietenii mei, care sunt mândrii de mine și cărora le mulțumesc!

Alexandra BORDAȘ
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu