
- redactia
- 0 comentarii
- 321 Vizualizări
Investiții din banii economisiți pentru iluminat
25 ianuarie 2024Un loc de joacă pentru copii și o piață agroalimentară au fost amenajate în Sângeorgiu de Mureș din fonduri de la bugetul local. Costurile pentru aceste investiții au fost acoperite din economiile realizate în urma modernizării iluminatului public stradal. Potrivit primarului comunei Sângeorgiu de Mureș, Sófalvi Sándor Szabolcs, după instalarea lămpilor smart LED pentru iluminarea străzilor din comună, consumul de electricitate s-a redus cu peste 50%.
Proiectul pentru creșterea eficienței energetice a iluminatului public a fost finanțat din fonduri europene, prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Valoarea proiectului, pentru care a fost depus decontul final, este de aproximativ 900000 de lei.

„Pe 98% dintre cele 170 de străzi, am înlocuit toate becurile vechi cu becuri moderne de tip LED, eficiente, care sunt controlate printr-un program. Atunci când un este circulație mare pe străzi, intensitatea scade sau crește dacă e nevoie. S-a reduc consumul de electricitate cu peste 50%. Atâția bani reușim să economisim doar într-un singur an, încât anul trecut am reușit să construim un teren frumos de joacă și o piață agroalimentară în cartierul Márton Áron”, a precizat primarul în cadrul unei conferințe de presă, organizată în 25 ianuarie. (V.C.)
(sursa foto 1: https://ro.depositphotos.com)
- Etichete:
- Sângeorgiu de Mureş
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu