Ziua Europei la Reghin Administrație
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 402 Vizualizări

Ziua Europei la Reghin

A devenit o tradiție ca de Ziua Europei, Primăria Municipiului Reghin, în colaborare cu unitățile de învățământ din oraș să organizeze un Târg în care fiecare școală în parte să prezinte cultura unei țări europene. De această dată, organizatorii au ales ca și loc de desfășurare curtea interioară a primăriei, locul unde țări precum Germania, Spania, Olanda, Franța, Austria și desigur România au putut fi descoperite prin intermediul standurilor pregătite de elevii și profesorii unităților de învățământ din Reghin.

„În cadrul Târgului Anual organizat de Primăria municipiului Reghin cu ocazia Zilei Europei, am avut privilegiul să participăm cu un stand informativ, captivant! Am adus jocuri legate de valorile și simbolurile europene care au testat cunoștințele celor interesați și au adus o notă interactivă și educativă evenimentului. A fost o experiență minunată de învățare și conectare, iar aceste jocuri și premiile pregătite au atras în mod special elevii școlilor participante. Putem afirma cu încredere că participarea noastră a fost o reușită, iar entuziasmul tinerilor din orașul nostru ne-a încântat și ne-a motivat să continuăm să contribuim la evenimente similare în viitor”, au precizat reprezentanții Liceului Teoretic „Lucian Blaga”.

„Pentru a marca Ziua Europei, am reprezentat Franța printr-un stand tematic, în cadrul evenimentului organizat de Primăria Reghin. Mulțumim organizatorilor și voluntarilor noștri pentru organizare și implicare!”, au precizat reprezentanții Liceului Teoretic „Ioan Bojor”.

„Școala Gimnazială „Florea Bogdan” a sărbătorit Ziua Europei, marcând diversitatea culturală și legăturile dintre statele membre. În cadrul evenimentului, țara reprezentată de școala noastră a fost Spania, oferind o oportunitate pentru elevi de a înțelege și aprecia cultura spaniolă. Mulțumim tuturor celor implicați”, a fost mesajul transmis de Școala Gimnazială „Florea Bogdan”.

„Prietenia, respectul, îngăduința, dorința de a clădi și de a forma caractere, iubirea față de copii, efortul și dăruirea de a menține Școala Gimnazială „Alexandru Ceușianu” un spațiu al educației de calitate, al performanței și al valorizării fiecărui copil sunt valorile care ne unesc și care rămân în registrul școlilor asociate UNESCO repere pentru un parcurs educațional personalizat. Implicarea elevilor în diferite activități sunt cărămizi ce creează personalități puternice, creative, critice pentru care reușita este rezultatul muncii asidue, riguroase, asumate. Felicitări tuturor pentru sufletul și pasiunea puse în activitatea de la Primăria Municipiului Reghin!”, au declarat cei din cadrul Școlii Gimnaziale „Alexandru Ceușianu”.

„Elevii scolii noastre au reprezentat Germania, prin port, mâncăruri tradiționale și dans popular german. Felicitări elevilor și cadrelor didactice implicate!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Augustin Maior”.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!