21 de proiecte pe lista lui Magyari Péter, primar Eremitu Administratie
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 930 Vizualizări

21 de proiecte pe lista lui Magyari Péter, primar Eremitu

Actualul primar al comunei Eremitu, Magyari Péter a obținut un nou mandat la conducerea administrației publice locale fără probleme, fiind unicul candidat.

Cu toate acestea, primarul ne-a spus că le mulțumește locuitorilor comunei.

“Le mulțumesc alegătorilor pentru votul lor și că putem derula proiectele începute”, ne-a declarat Magyari Péter.

La nivelul comunei Eremitu, sunt în derulare în diferite faze 21 de proiecte de investiții, în valoare totală de 15 milioane de euro. Este vorba de proiecte de modernizare, dotare și eficientizare energetică a școlilor și grădinițelor din comună, de proiecte de infrastructură rutieră, de dotarea cu utilajele necesare unei bune gospodăriri a comunei, construirea unei săli de sport, amenajarea unui centru de colectare prin aport voluntar, construirea unui punct operațional ISU în localitatea Eremitu, realizarea de capacități noi de producere a energiei electrice din surse solare pentru autocomcum în comuna Eremitu, panouri solare, digitalizare – dotări IT şi software, eficientizarea serviciului de gospodărire comunală, modernizarea sistemului de iluminat stradal în comună Eremitu și multe altele.

„Aceste proiecte cu finanțare europeană ne ajută foarte mult, doar din taxe și impozite la nivel de comună nu poți face față. Cu cât ai mai multe proiecte de investiții, cu atât trebuie să contribui tu ca unitate administrativă mai mult, pe partea de cofinanțare. De exemplu, la proiectul de asfaltare prin ”Anghel Saligny” primim 18 milioane, la care noi trebuie să asigurăm o cofinanțare către 8 milioane. La fel în ce privește canalizarea, pentru Câmpul Cetății unde avem de asemenea o sumă considerabilă în ce privește partea de cofinanțare. Repet, aceste finanțări ne ajută foarte mult, dar nu știu cum va fi pentru perioada viitoare la nivelul UE, dacă vor mai fi sau nu bani pentru dezvoltare. Legat de investițiile realizate din bugetul local, toți banii trebue canalizați către partea de cofinanțare care nu este deloc de neglijat”, a precizat Magyari Peter.

În comuna Eremitu, au fost la urne 1.459 de persoane (46,45%). (L.V. & A.Z.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!