Se va ține Festivalul de la Sighișoara? „Am încredere că, la final de iulie, ne vom revedea în Cetate” Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1083 Vizualizări

Se va ține Festivalul de la Sighișoara? „Am încredere că, la final de iulie, ne vom revedea în Cetate”

Primarul Sighișoarei, Iulian Sîrbu, a anunțat miercuri, 19 iunie, că cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Sighișoara Medievală se va desfășura în perioada 26 și 28 iulie anul acesta, cu condiția ca proiectul de hotărâre să fie aprobat în cursul săptămânii viitoare de Consiliul Local.

Cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală ar urma să aibă loc în perioada 26 – 28 iulie 2024. Îmi doresc ca atât locuitorii Sighişoarei, cât şi turiştii, cu toţii să ne bucurăm de o nouă ediţie a Festivalului, într-un cadru medieval autentic. Este un eveniment emblematic pentru Sighişoara. Ca să se înţeleagă paşii ce trebuie urmaţi până să avem efectiv evenimentul, trebuie să ştiţi că după aprobarea Bugetului, proiectul privind organizarea Festivalului Medieval a fost în consultare publică 30 de zile lucrătoare, iar săptămâna viitoare va fi pe ordinea de zi a Consiliului Local. Ulterior, dacă evenimentul va fi aprobat, urmează licitaţia publică şi abia apoi evenimentul în sine. Am încredere că, la final de iulie, ne vom revedea în Cetate la Festivalul Medieval”, a declarat Iulian Sîrbu într-o postare pe Facebook.

Ediția a XXIX-a a Festivalului Sighișoara Medievală trebuia să aibă loc anul trecut între 28 și 30 iulie, dar nu s-a mai desfășurat din cauza neaprobării Calendarului Evenimentelor Culturale de către Consiliul Local Sighișoara în patru ședințe consecutive, deși proiectul a fost în dezbatere publică conform legii și avea bugetul aprobat de la începutul anului.

În cei 32 de ani de existență, Festivalul Sighișoara Medievală a avut trei întreruperi: una în 2020 din cauza pandemiei de COVID-19, una în 2016 din cauza disputelor și neînțelegerilor din administrația locală, când ediția a 24-a nu a mai avut loc, și ultima anul trecut, potrivit Agerpres.

După întreruperea din 2016, Festivalul Sighișoara Medievală, care avea deja o reputație internațională și atrăgea peste 30.000 de turiști în cele trei zile, a intrat în declin din cauza disputelor politice locale, afectând operatorii de turism și nemaireușind să se redreseze.

(L.P.)

Sursa foto: Facebbok – Iulia Sîrbu

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!