
- redactia
- 0 comentarii
- 1604 Vizualizări
Sus România!!!
2 iulie 2024Olanda, mă rog Țările de Jos, reprezintă o poveste frumoasă în istoria fotbalului, Johan Cruyff, Ajax sau tripleta Van Basten-Gullit-Rijkaard sunt doar trei exemple despre ce a însemnat Olanda în istoria acestui sport care-și trăiește intens în aceste zile emoțiile la Campionatul European din Germania.
Tot o poveste, ceva mai proaspătă, nu chiar atât de bogată precum cea portocalie este și cea a României, calificată după o holmă de ani la un turneu final. Cum necum, echipa Națională s-a prezentat bine, chiar foarte bine până acum, fiind la un pas de a egala performanța din 94 când România a acces în sferturi la un turneu final.
Dincolo de optimismul și pesimismul exacerbat specific microbistului român, un meci de fotbal trebuie să fie parte din acea poveste numită sport, cu bucurii, tristeți, trăiri, emoții, stări aprofundate din plin de suporterii români la acest campionat european.
Urmează un nou episod din această frumoasă poveste, prilej pentru cei care îmbracă tricoul Naționalei să demonstreze că au valoare. Dacă joacă sau nu titular ”kicsi király”, cine va juca pe dreapta în locul lui Bancu, asta e treaba antrenorului, el e cel care răspunde de rezultat, de echipă. Treaba noastră este să ne bucurăm de meci (sperăm să fie așa).
Desigur, există și varianta în care România face un meci slab și atunci să vezi ce iasă pe gura suporterului român, unul extrem de labil când vine vorba de constanță și apartenență față de echipa Națională. E normal să critici, să fi realist și să privești poate altfel lucrurile decât cel mega optimist, dar asta e o poveste prea lungă și plină de tot felul. Una peste alta, azi avem parte de un meci, să ne bucurăm de un nou episod din frumoasa poveste care este fotbalul.
Cu bune, cu rele, cu sau fără Hagi Jr. titular, cu potzere su nu, cu iconițe, cu ce mai vreți voi, Hai România!
Alin ZAHARIE
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu