Culoarul Bătrânelor Doamne, din Cetatea Sighișoarei, transformat în galerie de artă Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 866 Vizualizări

Culoarul Bătrânelor Doamne, din Cetatea Sighișoarei, transformat în galerie de artă

Culoarul Bătrânelor Doamne, un trotuar acoperit din Evul Mediu, a devenit o galerie de artă temporară în cadrul celei de-a 29-a ediții a Festivalului Sighişoara Medievală. Acest spațiu istoric, lung de aproximativ 50 de metri, a găzduit în perioada 26-28 iulie o expoziție de pictură unde artiștii locali și copiii au prezentat lucrări ce ilustrează turnurile Cetății Medievale din Sighişoara.

Copiii, principalii protagoniști ai expoziției

Expoziția a fost organizată de Asociația Artiștilor Plastici Alma Mater Castrum Sex Sighişoara, sub coordonarea toboșarului Cetății, Dorin Stanciu. Alături de acesta, șase copii au creat picturi mari, de un metru pe 80 de centimetri, reprezentând diverse ipostaze ale turnurilor cetății.

Tema expoziției a fost să pictăm turnurile Cetății împreună cu copiii și profesorii de arte vizuale, oferindu-le ocazia să își expună viziunea lor artistică. Tablourile sunt mari și mi-a amintit că erau mai înalte decât copiii. Copiii au fost foarte încântați, mai ales că au venit cu părinții să vadă prima lor expoziție, debutând într-un eveniment important, cum este Festivalul Sighişoara Medievală”, a declarat Dorin Stanciu pentru agerpres.ro.

Istoria „bătrânului” culoar

Culoarul sau Galeria Bătrânelor Doamne, construit în 1844, este un trotuar acoperit care facilita accesul vârstnicilor în cetate, prin zona cu cel mai dificil acces, sub Turnul cu Ceas. În trecut, trotuarul era dotat cu material antiderapant pentru a preveni alunecările și accidentele, fiind frecventat de pietoni, călăreți și căruțe.

Lorena PINTILIE

Sursa foto: Dorina MATIȘ – Agerpres

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!