
- Valentin Covaciu
- 0 comentarii
- 809 Vizualizări
Simion: „O părere bună”
1 august 2024George Simion, președintele AUR, a fost miercuri seară, 31 iulie, în Târgu Mureș pentru a semna contractele pentru locuințele promise în „Planul Simion”. Înainte să se așeze la unul dintre birourile din sediul AUR din Târgu Mureș, Simion a făcut câteva declarații și a purtat un scurt dialog cu jurnaliștii prezenți la eveniment.
„Sigur că ne pot ataca în instanță”
L-am întrebat ce valoare legală au contractele pe care le semnează și dacă va putea fi atacat în instanță dacă nu își va respecta angajamentele, pe baza contractului.
„Valoarea legală este dată, o dată de semnarea unei înțelegeri între mine și un alt cetățean și de chestiunea pe care mi-o asum prin contract că îmi voi da demisia peste 6 luni, dacă nu vin în fața românilor cu termenele concrete, locurile unde vor fi construite aceste locuințe, formele prin care pot aplica”, a răspuns George Simion.
„Este o înțelegere scrisă, sigur că ne pot ataca în instanță”, a fost răspunsul lui George SImion, la următoarea întrebare pe care i-am adresat-o.
Una bună
Apoi, l-am întrebat ce părere are despre simpatizanții AUR și despre cetățenii statului român, în general.
„Nu înțeleg întrebarea”, a fost prima reacție. După care, George Simion a spus: „O părere bună” și s-a îndreptat într-o încăpere alăturată, unde i-a așteptat pe cetățenii veniți să semneze contractele.
Aproximativ 150 de persoane s-au prezentat la sediul AUR din Târgu Mureș pentru a semna contracte pentru „Planul Simion”.

„Aşteptăm şi planul celorlalţi”
„Noi îndrăznim să venim în faţa românilor cu un plan bun, rău, aşteptăm şi planul celorlalţi. Dacă reuşim să câştigăm alegerile, adică să avem preşedinte şi guvern, vom face din acest program un program de interes naţional, la fel cum e construcţia de autostrăzi (…). Voi cere noului guvern pe care îl voi desemna să îşi asume realizarea acestui plan. Dacă nu se va găsi o majoritate parlamentară care să susţină acest plan, voi merge înapoi pentru a cere votul românilor pentru a realiza acest plan”, a mai declarat George Simion.

În privinţa eventualelor investigaţii efectuate de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal referitoare la contractele semnate cu cetăţenii, George Simion a susţinut că nu încalcă legislația privind protecția datelor personale.
- Etichete:
- aur mures
- George Simion
- Planul Simion
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu